Foarte multe infectări, puţine teste în ultimele 24 de ore. Rată de infectare uriaşă. Un nou record de pacienţi la ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Un număr de 4.931 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat în ultimele 24 de ore, bilanţul total al infectărilor ajungând astfel la 365.212. În ultima zi au murit 149 de pacienţi, iar un număr de 1.187 de persoane sunt internate la ATI. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 11.266 de teste. Rata de pozitivare este enormă, 43,7%.

„Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  246.633 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19)”, transmite GCS.

Potrivit autorităţilor, până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

„În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbaţi şi 63 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus”, transmite GCS.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.467. Dintre acestea, 1.187 sunt internate la ATI.  

„Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.702.328 de teste. Dintre acestea, 11.266 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.499  în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.767 la cerere”, mai arată GCS.

Rata de infectare la nivelul municipiului Bucureşti a se apropie de 6 la mia de locuitori. Patru judeţe au depăşit însă indicele de 6 la mie, iar unul a trecut de 7 la mia de locuitori. Judeţul Sibiu se apropie de 9 la mia de locuitori.

Situaţia românilor infectaţi în străinătate

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.862  de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"