Fetele din "Camera gripei" acuză!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi sunt conştiente că ar fi putut aduce gripa nouă din ţara lor, cele patru fete spun că nu meritau atitudinea de care au avut parte. De câteva zile, trei din cele patru fete, care au fost în centrul atenţiei la momentul declanşării isteriei gripei porcine în campusul studenţesc, s-au întors în camera lor.

Au trecut prin momente grele, şi şi pe alocuri chiar penibile. De aceea, au evitat să ne spună numele şi facultatea la care învaţă. Le-am înţeles deoarece este arhicunoscută reacţia de repulsie pe care o manifestă cei din jur atunci când este vorba despre boli contagioase.

Fetele se plâng că au fost acuzate că au adus gripa nouă din Basarabia. „Colega mea, cea care a fost diagnosticată prima cu virusul gripal AH1N1, a fost într-adevăr acasă, în Republica Moldova, dar de aici şi până la expresii de genul «moldoveni plini de gripă» eu zic că-i prea mult", povesteşte tânăra, care a fost şi ea diagnosticată ulterior cu gripă nouă. Asemenea reacţii, afirmă studentele, au avut asistentele de la Spitalul de Boli Infecţioase, care se ocupau de trierea pacienţilor suspecţi de gripă.

Din ţânţar, armăsar!

Mai mult, basarabencele afirmă că aceleaşi asistente medicale au exagerat descrierea stării primei studente din Republica Moldova care a ajuns la spital la sesizarea medicului Dispensarului Studenţesc.

„Colega mea de cameră, care încă n-a revenit din Republica Moldova, mi-a povestit că una îi spunea ea asistentei că simte şi alta comunica aceasta, prin telefon, medicului de gardă. Ea îi spunea că are febră, asistenta îi comunica medicului că îi curg nasul şi ochii. Degeaba a încercat bolnava să-i explice că nu-i curge nici nasul şi nici ochii." ne-a mai povestit tânăra. Din păcate, şi ea s-a ales cu gripă porcină, în cele şapte zile petrecute în zona de carantină.

Bolnavă sau sănătoasă!

Interesantă şi, în aceeaşi notă de discreditare a moldovenilor de peste Prut, pare să fie şi păţania unei alte fete din „camera gripei".

„Eram la curs, când profesoara a primit un telefon. A ieşit puţin din clasă, a reintrat şi mi-a spus să plec din sală deoarece sunt bolnavă. I-am spus că nu am nimic, că mă simt bine, dar nu m-a ascultat. Până la urmă, mi-am făcut analize şi s-a dovedit că eram sănătoasă", ne-a povestit studenta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare