Festivalul National de Teatru, spectacol pentru pile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inarmate cu un buget de 10 miliarde de lei vechi, Uniunea Teatrala, Ministerul Culturii si Cultelor si Primaria Bucuresti au declansat, intre 6 si 13 noiembrie, o noua operatiune de batjocorire a

Inarmate cu un buget de 10 miliarde de lei vechi, Uniunea Teatrala, Ministerul Culturii si Cultelor si Primaria Bucuresti au declansat, intre 6 si 13 noiembrie, o noua operatiune de batjocorire a populatiei: ,Porti inchise" la Festivalul National de Teatru. Principalii ,beneficiari" au fost posibilii spectatori, oameni ai muncii si intelectuali care s-au izbit de refuzuri in fata caselor de bilete din teatre. In mod normal, actorii si regizorii ar fi trebuit aplaudati la scena deschisa de platitorii onesti. Nu s-a intamplat asa. Solutia, care a bucurat doar un cerc restrans al publicului, format din criticii de teatru, invitatii straini si diverse nume din lumea mondena, a fost una deloc populista: tiparirea de invitatii. Prin urmare, accesul la reprezentatii s-a facut dupa bunul plac al organizatorilor si dupa diverse simpatii. ,Sunt spectacole bucurestene care se joaca de o stagiune. Lumea le poate vedea si dupa festival", ne-a declarat Marina Constantinescu, director artistic si selectioner unic al festivalului, care i-a disculpat pe organizatori: ,Inclusiv Presedintia a cumparat bilete, care se gasesc la toate ghiseele din teatre. Am vazut-o si pe doctorita copilului meu la unul dintre spectacole. Intrase in sala cu tichet. Frustrarii publicului n-am cum sa raspund, pentru ca nu poate fi multumita toata lumea, niciodata. De fiecare data cand e o premiera in Bucuresti, oamenii sunt nemultumiti, desi pot vedea spectacolul si ulterior. Probabil ca e si un eveniment monden, care pe unii ii atrage mai mult", ne-a spus Marina Constantinescu. Pana ieri la pranz, nici un teatru bucurestean nu pusese in vanzare vreun loc. Contrar afirmatiilor facute de directoarea festivalului, mesajele primite de la casele de bilete erau clare: ,Nu am vandut nici un bilet pana acum la spectacolele din acest festival. Nici nu stim cum arata invitatiile. Organizatorii au cumparat locurile si le-au dat cui au vrut". Ca sa inchida gura lumii, organizatorii razletisera aseara, pe la casele de bilete, niste resturi, de la VIP-uri care probabil ca isi anulasera in ultimul moment aparitia la spectacole. La cinci teatre se puteau gasi, in total, sub douazeci de bilete, la o cerere de cateva sute. Ion Caramitru, presedintele UNITER si director al Teatrului National, ne-a declarat: ,Noi am si fost surclasati putin de cererile de invitatii, am avut si 50 de oaspeti din strainatate, iar criticii de teatru romani doreau sa vada spectacolele. Exista o frustrare a publicului, pe care o inteleg. Din pacate, asta este, n-am putut face mai mult, incercam sa indreptam lucrurile anul viitor, cand festivalul va deveni international si va dura mai mult de doua saptamani".

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie