Femeile irlandeze înving sărăcia prin dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

le complică şi mai mult lumea. Pierderile sale de memorie şi confuzia în care trăieşte aduc şi mai multă tristeţe în familie. O microcomunitate, în care singura bucurie certă este

le complică şi mai mult lumea. Pierderile sale de memorie şi confuzia în care trăieşte aduc şi mai multă tristeţe în familie. O microcomunitate, în care singura bucurie certă este prezenţa unui băieţel din flori, Michael (Liviu Lucaci), fiul Christinei (Rodica Ionescu) şi al lui Gerry (Gavril Pătru). Michael este povestitorul care recondiţionează, la maturitate, în faţa publicului, ineditul tablou de familie. Frânturile amintirilor sale strâng în interior vieţile eşuate ale oamenilor pe care i-a iubit. Primul pe afiş, Gheorghe Dinică nu are o evoluţie eclatantă şi nici nu deţine un rol principal, personajul său căpătând consistenţă abia în actul al doilea. Dinică le lasă să strălucească timid pe Carmen Ungureanu, Vivian Alivizache, Carmen Ionescu şi Rodica Ionescu. Tania Popa este cea mai bună din garnitură, iar Gavril Pătru, neglijabil. O piesă tristă, traversată de veselii scurte, singurele care scot spectatorii din amorţeală. Dansul dinamizează şi rupe monotonia. Regia irlandezei Lynne Parker nu aduce o mare prospeţime ideatică în competiţia cu viziunea regizorilor români, dar are acel suflu autentic irlandez pe care numai un om cu acelaşi suflet îl poate genera. O reprezentaţie care nu loveşte drept în piept, stârnind emoţii consistente. Deşi agreabilă, piesa este mai degrabă uniformă şi previzibilă decât surprinzătoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort