Femeile irlandeze înving sărăcia prin dans
0le complică şi mai mult lumea. Pierderile sale de memorie şi confuzia în care trăieşte aduc şi mai multă tristeţe în familie. O microcomunitate, în care singura bucurie certă este
le complică şi mai mult lumea. Pierderile sale de memorie şi confuzia în care trăieşte aduc şi mai multă tristeţe în familie. O microcomunitate, în care singura bucurie certă este prezenţa unui băieţel din flori, Michael (Liviu Lucaci), fiul Christinei (Rodica Ionescu) şi al lui Gerry (Gavril Pătru). Michael este povestitorul care recondiţionează, la maturitate, în faţa publicului, ineditul tablou de familie. Frânturile amintirilor sale strâng în interior vieţile eşuate ale oamenilor pe care i-a iubit. Primul pe afiş, Gheorghe Dinică nu are o evoluţie eclatantă şi nici nu deţine un rol principal, personajul său căpătând consistenţă abia în actul al doilea. Dinică le lasă să strălucească timid pe Carmen Ungureanu, Vivian Alivizache, Carmen Ionescu şi Rodica Ionescu. Tania Popa este cea mai bună din garnitură, iar Gavril Pătru, neglijabil. O piesă tristă, traversată de veselii scurte, singurele care scot spectatorii din amorţeală. Dansul dinamizează şi rupe monotonia. Regia irlandezei Lynne Parker nu aduce o mare prospeţime ideatică în competiţia cu viziunea regizorilor români, dar are acel suflu autentic irlandez pe care numai un om cu acelaşi suflet îl poate genera. O reprezentaţie care nu loveşte drept în piept, stârnind emoţii consistente. Deşi agreabilă, piesa este mai degrabă uniformă şi previzibilă decât surprinzătoare.