Femeia descoperită carbonizată sub microbuz după cumplitul accident de la Copşa Mică avea doi copii şi revenise de un an în ţară

0
Publicat:

O femeie şi-a pierdut viaţa, vineri de dimineaţă, în gravul accident rutier produs la Copşa Mică, trupul ei fiind descoperit carbonizat sub una dintre maşini abia după ce pompierii au reuşit să stingă incediul care a urmat după ce după ce a fost lovită o conductă de gaze.

Tatiana Grancea plecase vineri dimineaţă la serviciu. Foto Facebook

Dacă persoanele aflate în cele două microbuze care s-au ciocnit vineri de dimineaţă la Copşa Mică au scăpat ca prin minune cu viaţă, nu acelaşi lucru se poate spune despre o femeie de aproximativ 56 de ani,  al cărei trup a fost descoperit, carbonizat, abia după stingerea incendiului. Aceasta mergea pe jos, pe trotuar, când a fost lovită şi prinsă sub unul dintre microbuze.  

Potrivit presei locale, Tatiana Grancea, femeia care a fost ucisă în accident, avea doi copii şi de un an revenise în ţară, după ce o perioadă a lucrat în străinătate. Se angajase la fabrica Kromberg & Schubert din Mediaș, care produce echipamente auto, şi vineri dimineaţă se îndrepta pe jos spre staţia de autobuz, pentru a merge la serviciu.

Nu a mai apucat să o facă, din pricina unui şofer de 43 de ani al unui microbuz, a virat la stânga fără să se asigure și a fost lovit de un alt microbuz, condus de un bărbat de 35 de ani, care efectua o depășire simultană pe aceeași direcție.

„Am auzit o bubuitură și am ieșit repede afară. Am văzut microbuzele arzând și mi-a fost frică că se extinde focul până la casa noastră. Eu îl am pe soț cu piciorul amputat și nu știam cum să-l scot afară. Am sunat la 112 și am spus exact așa: Trimite-ți pompierii, trimite-ți ceva. Ard două microbuze. Au venit între timp două mașini de pompieri, apoi o mulțime de polițiști. Tot întrebam de cei de la gaz. Abia după o oră au venit și au oprit gazul. Vă dați seama, au scos-o foarte târziu, era deja carbonizată. Au zis că nu au macara, nu știu, nu a fost organizare” a declarat femeia care a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

„Ea mergea spre lucru azi-dimineață. Cealaltă cumnată care mergea cu ea m-a sunat și a întrebat de ea, că nu a văzut-o în autobuz și nici la lucru. Am tot sunat-o, dar la un moment dat i s-a închis telefonul. Atunci am știut că s-a întâmplat ceva rău. După două ore de flăcări continue, abia au găsit-o. Tragedie mare! E durere mare” a povestit şi un cumnat al femeii decedate.

„O mătuşă de-a mea a apucat să plece şi l-a sunat pe vărul meu şi a zis: «Vezi că mama ta... S-a întâmplat ceva acolo, un accident». Şi i-a zis: «Vezi, răspunde mama ta? Că a ramas în urmă.» Şi a sunat vără-miu şi...”, spus şi un nepot al Tatianei Grancea.

Mai multe pentru tine:
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!