Federaţia Sanitas cere sancţionarea directă a managerilor pentru neregulile găsite în spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nereguli identificate în mai multe spitale din ţară

Măsurile pentru neregulile descoperite în spitale trebuie îndreptate împotriva managerilor de spitale care nu şi-au făcut treaba, fără a afecta bugetele, şi aşa mici, ale acestor unităţi sanitare, a declarat joi, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

Vicepreşedintele Federaţiei Sanitas consideră că este incorect ca bugetele spitalelor, şi aşa insuficiente, să fie reduse pentru nereguli care nu au fost bine gestionate de manageri.

„Este inacceptabil ca, dacă într-adevăr s-au descoperit nereguli, şi nu contestăm acest lucru, măsurile să se îndrepte împotriva bugetelor spitalelor. Ar trebui să fie dispuse măsuri împotriva managerilor care nu au rezolvat problemele pe care le aveau în spital. De ce să se taie bugetul spitalului? Spitalului înseamnă saloane, paturi şi aşa mai departe. Managerul este cel care a greşit, nu spitalul", a spus Marius Sepi, potrivit Mediafax.

Zece spitale vor primi mai puţini bani

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicul Cristian Buşoi, a făcut publice rezultatele controalelor inopinate derulate de noua direcţie anti-fraudă din instituţie, în 4 februarie. Controalele inopinate s-au derulat pe parcursul lunii decembrie în mai multe spitale mari din ţară.

Directorul CNAS, Cristian Buşoi, a declarat marţi că „la opt din cele zece spitale în care s-au făcut controale au fost găsite nereguli şi am decis reţinerea unui procent de 1 % din valoarea de contract”. Spitalele sancţionate sunt SJU Bacău, SJU Constanţa, SJU Craiova, SJU Târgu Mureş, SJU Ploieşti, SJU Vâlcea, SJU Sibiu şi Institutul Oncologic Bucureşti. Acestea nu au scăpat pe viitor de controale dispuse de Casele Judeţene de Asigurări, care au formulat deja o serie de recomandari unităţilor sanitare luate în vizor.

Nereguli în ţară

Neregulile depistate de reprezentanţii direcţiei antifraudă au fost numeroase. „Unele spitale nu aveau foi de spitalizare de zi completate sau au raportat spre decontare servicii de zi care nu erau justificate pentru a-şi face cazuistica. De asemenea, au existat neconcordanţe între foaia clinică şi cea de observaţie. Cel mai grav, din punctul meu de vedere, e faptul că în foarte multe situaţii nu a fost asigurată medicaţia, iar pacienţii au cumpărat din banii lor medicamentele”, a explicat medicul Cristian Buşoi, preşedintele CNAS.

Potrivit acestuia, din cele zece spitale luate la puricat, cele mai multe nereguli par să fie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău. „Nereguli minore au fost găsite la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi”, a precizat şeful CNAS care a adăugat că 1.500.000 de lei (procentele de 1% reţinute de la spitale) se întorc la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS) şi vor fi ulterior distribuiţi către alte unităţi sanitare.

„1% este suma minimă pe care o poţi reţine de la un spital”, a punctat Buşoi.

Spitalele insalubre vor fi închise

Unităţile sanitare care nu respectă normele igienico-sanitare vor fi desfiinţate. Aşa a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, adăugând că începând cu 1 martie vor fi demarate controale în toate spitalele publice din România.

„În perioada 1 martie — 31 mai 2014 am dispus o acţiune amplă de control în toate unităţile sanitare publice, care vizează, în principal, verificarea condiţiilor igienico-sanitare în care sunt acordate serviciile medicale şi, totodată, instituirea unui standard elementar de curăţenie”, a explicat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.


Eugen Nicolăescu: „Spitalele publice în care nu este curăţenie vor fi închise”

Unităţile sanitare care nu respectă normele igienico-sanitare vor fi desfiinţate. Aşa a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, adăugând că începând cu 1 martie vor fi demarate controale în toate spitalele publice din România.

Zece spitale controlate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au fost găsite cu nereguli şi vor primi mai puţini bani

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicul Cristian Buşoi, a făcut publice rezultatele controalelor inopinate derulate de noua direcţie anti-fraudă din instituţie. Controalele inopinate s-au derulat pe parcursul lunii decembrie în mai multe spitale mari din ţară.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă