Fata care a învăţat şase limbi pe nevăzute

Petra Pintelei, o tânără de 17 ani din Bucureşti, vorbeşte fluent trei limbi străine, se descurcă în alte două şi, pentru că e nevăzătoare, ştie şi alfabetul Braille.

Când Petra Pintelei va citi acest articol, prima ei reacţie va fi că se va ruşina. Ea n-ar fi spus despre sine niciodată că a învăţat şase limbi străine, ci doar trei. Fata de 17 ani este nevăzătoare în proporţie de 95% şi 0% indulgentă cu ea însăşi. Aşa că, pentru eleva în clasa a XI-a de la Liceul „George Coşbuc" din Capitală, a şti bine o limbă străină înseamnă să ai cel mai înalt examen luat, un atestat de vorbitor de nivel avansat, care te poate recomanda oriunde ca traducător sau profesor.

Deocamdată ea şi-a luat atestatul doar pentru spaniolă. Pe cel pentru engleză l-ar fi dat, dar nu are voie decât după ce împlineşte 18 ani, iar la portugheză abia anul viitor se vor stabili regulile examenului.

Ca să nu piardă timpul până la atestate, Petra a mai câştigat nişte olimpiade. Un loc I pe ţară la română, un altul la naţionala de engleză, un prim loc pe municipiu la limba spaniolă şi mai multe la concursuri mai mici. În afară de engleză, spaniolă şi portugheză, Petra mai vorbeşte franceza şi germana, dar la un nivel mai scăzut. Dacă socotim că ea stăpâneşte şi limbajul nevăzătorilor, adică alfabetul Braille, am putea spune că Petra cunoaşte, de fapt, şase limbi „străine".

Copiii care nu chiulesc şi nu copiază

„Cel mai bine învăţ ascultând lecţii audio", ne explică ea. Când este odihnită, poate vedea în proporţie de 5% şi foloseşte o lupă specială care îi măreşte textele din manuale. Când oboseşte, o ajută şi alfabetul Braille, pe care l-a exersat când era elevă la şcoala pentru elevi cu deficienţe de vedere. Perioada aceea i-a lăsat, pe lângă amintiri, şi câteva repere.

Petra ne arată cum face un ceai fără să se frigă

„Copiii nevăzători sunt altfel decât ceilalţi. Noi nu chiulim niciodată, pentru că nu avem ce face în afara şcolii şi nici nu ne prea descurcăm singuri. Noi nu copiem. Eu nu pot să văd pe furiş o pagină de carte ascunsă în bancă", ne explică ea cum i s-a întors defectul ochilor în favoarea ei. „În schimb, pentru că totdeauna am lucrări gigant, în care scriu cu litere foarte mari, colegii mei de la liceu se îngrămădesc în spatele meu, ca să copieze după mine. Scrisul de pe foaia mea se vede din prima până în ultima bancă".

Dar Petra îi lasă să copieze. Şi-i mai şi ajută la lecţii, la proiecte. În ultima vreme chiar câştigă nişte bănuţi din meditaţiile şi proiectele colegilor. Scrie repede la calculator, tastează cu mâinile sub birou, ghicind literele după locul lor. Orice text începe cu reperarea literelor „F" şi „J", care au câte un semn pe ele. „Niciodată nu am tocit, pentru că n-am putut citi de mai multe ori acelaşi lucru. Eu învăţ din prima şi nu pentru că trebuie, ci pentru că nu am alternativă".

Trauma liniilor şerpuite din clasa I

Din şcoala de nevăzători, fata cu ochi de peruzea şi baston alb a făcut un salt important, la liceul „pentru tineri normali", „George Coşbuc". „Toţi colegii mei se duceau la un liceu tot pentru nevăzători, în cartierul Vatra Luminoasă, unde puteam să ajung un foarte bun maseur, însă pe mine părinţii şi profesorii m-au încurajat să vin la „Coşbuc". Schimbarea asta a fost o experienţă dură pentru mine şi a ţinut cam toată clasa a noua".

Tastare „în orb“ la calculator, cu mâinile ţăcănind sub birou

În liceu, Petra a descoperit că noii săi colegi diferă de ceilalţi şi prin altele: „Fac parte dintr-o generaţie de tineri foarte închişi, nepăsători. Sunt organizaţi pe grupuri mici şi pătrunzi greu în ele. Toţi îi critică pe toţi, dar nu fac mare lucru în schimb. Sunt mulţi părinţi care le dau de toate, iar copiii se cred zeii Pământului pentru că au primit ultimul iPhone". Primul lucru care a traumatizat-o la liceu a fost huruitul scaunelor care începea imediat după ce suna de ieşire. „Un zgomot infernal... Cred că la fel de nesuportat ca şi liniile şerpuite pe care învăţătoarea ne punea să le facem în clasa întâi. Sufeream pentru că eu nu înţelegeam ce e aia linie şerpuită şi din cauza asta nu puteam face cifra 2".

Însă liceul a adoptat-o pe Petra relativ uşor. Colegii o ajută acolo unde abilităţile ei nu-i ajung, iar profesorii i-au creat condiţii speciale. Îi dictează, îi măresc textele, îi fac caiete speciale şi uneori îi dau timp în plus la lucrări. Aşa a ajuns să termine clasa a X-a cu media 9,68.

Caietele ei de notiţe, „cu un scris groaznic“

Jiu Jitsu se învaţă cu urechea

Între două lecţii, Petra mai ascultă câte un Slayer sau câte o Metallica, mai ţine câte un curs voluntar de limbă engleză pentru micuţii nevăzători şi, în ultima vreme, se antrenează în Jiu Jitsu. „Mi-a plăcut la un antrenament şi am auzit cum se sincronizau mişcările. Îmi simt adversarul după cum îi sună chimonoul".  Îi place portugheza, vrea să facă psihologie şi visează să trăiască în luminoasa Lisabona, unde a fost şi unde până şi ea vedea altfel soarele. Până atunci, învaţă zilnic să supravieţuiască şi să se strecoare cu bastonul ei printre gropile şi maşinile parcate pe trotuarele din Bucureşti.

"Copiii nevăzători sunt altfel decât ceilalţi. Noi nu chiulim niciodată şi nu copiem.''

"La Jiu Jitsu, îmi simt adversarul după cum îi sună chimonoul.''
Petra Pintelei elevă în clasa a XI-a

Astăzi este Gala persoanelor cu dizabilităţi

Petra Pintelei este unul dintre cei care candidează astăzi la un premiu la Gala persoanelor cu dizabilităţi, eveniment organizat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei şi Fundaţia Motivation România. Competiţia are cinci categorii de premiere, de la cea destinată persoanelor care şi-au depăşit dizabilitatea până la cei care le creează condiţii pentru educaţie sau îi angajează .

Ediţia de anul acesta a Galei pune accentul pe educaţia şi accesul la şcoală al persoanelor cu dizabilităţi şi va acorda cinci premii: „Oameni cu desăvârşire", dedicată celor cu dizabilităţi care au avut împliniri în context educativ, „Angajatorii abilităţii", pentru patroni, „Promovează abilitatea", dedicată ziariştilor, „Porţi deschise", pentru instituţiile şi companiile care au înţeles ce înseamnă accesibilizarea sediilor şi „Şcoala tututor abilităţilor", pentru a premia eforturile unităţilor de învăţământ.