Farmaciştii anunţă oficial că nu au de unde să mai aducă în România măşti de protecţie împotriva coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măştile de protecţie au dispărut din farmacii

În faţa unei inerente epidemii de coronavirus, farmaciile dispun de un stoc minimal pentru cererile curente de măşti de protecţie, fără posibilitatea de a suplimenta, ca urmare a lipsei de stoc la nivel de producători, anunţă Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR).

“Datele din piaţă relevă că producţia şi livrarea de măşti de protecţie este prioritara pentru Republică Chineză. Deasemenea, aceste măşti sunt un produs realizat preponderent în China, care din cauza răspândirii masive a virusului, nu mai poate onora producţia. 

În ceea ce priveşte costumele de protecţie, farmaciile nu comercializează astfel de produse. Distribuitorii nu comercializează măşti de faţă şi nici costume de protecţie.  

Citeşte şi România, la mila coronavirusului. Sfaturi de la medici: cum ne ferim de virusul ucigaş

Membrii ADRFR au căutat furnizori suplimentari pentru a acoperi cererea fără precedent de măşti de protecţie, dar din păcate producători specializaţi pe această nişă nu au suplinitori, prin urmare nu putem discuta despre o producţie suplimentară”, precizează ADRFR într-un comunicat. 

Cum a explodat preţul măştilor de protecţie în România

Pe fondul acestei penurii, un set cu 50 de măşti medicale a ajuns să coste, pe eMAG, aproape 500 de lei, adică 10 lei o bucată, faţă de 10 bani cât era până acum. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat a vorbit despre "un comportament extrem de deviat" al companiilor care vând astfel de produse, susţinând că autorităţile fac eforturi pentru aprovizionare şi că lipsa măştilor sanitare este o problemă la nivel mondial.

Cum se poartă o mască de protecţie 

Conform medicilor, dacă doriţi să purtaţi mască chirurgicală în public, trebuie să respectaţi nişte minime reguli de igienă, respectiv să vă spălaţi pe mâini înainte de a vă pune masca şi să o schimbaţi după 3-4 ore. O mască se poartă o singură dată, iar când devine umedă se aruncă. De asemenea, ea trebuie purtată cu partea colorată întotdeauna în exterior şi cu banda specială fixată ferm pe nas şi obraji."

Reamintim că ministrul Sănătăţii, Victor Costache, anunţă că în acest moment, în România, nu există niciun caz de infecţie cu noul coronavirus (infecţia COVID-19). Autorităţile continuă însă măsurile de prevenire şi limitare a eventualelor îmbolnăviri cu acest virus.

Victor Costache a convocat marţi dimineaţă o videoconferinţă de urgenţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică din teritoriu şi municipiul Bucureşti cu privire la gestionarea modului de prevenire a infecţiei COVID-19.

1.000 de oameni în carantină din cauza coronavirusului, în România

Conform Ministerului Afacerilor Interne, 17 persoane sunt în carantină în România, după ce s-au aflat în zone unde sunt numeroase cazuri de infectare cu coronavirus, iar alţi aproximativ o mie de oameni sunt izolaţi la domiciliu, au anunţat, luni seară, autorităţile. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că, în Neamţ, două persoane venite din China nu au respectat măsurile privind izolarea la domiciliu şi riscă amendă sau închisoare.

Pe de alltă parte trei bărbaţi din localitatea doljeană Sadova au fost aduşi cu poliţia la Craiova pentru a fi internaţi în centrul de carantină. Cel care a descoperit că cei trei veneau chiar din provincia italiană Lodi a fost medicul de familie din comună.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort