EXCLUSIV Ce a omis vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica să precizeze în CV-ul său postdecembrist. Documente inedite din dosarul său de cadre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de Investigaţii Politice publică o serie de documente din dosarul de cadre al liderul PDL-ist, documente care relevă amănunte inedite despre activitatea acestuia în timpul regimului comunist.

Contactat de adevarul.ro, vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a refuzat să dea detalii despre documentele, afirmând că nu au nicio relevanţă astăzi.

"Nu mă interesează această chestiune care nu are nicio relevanţă astăzi", a afirmat Valeriu Stoica referitor la activitatea de membru al PCR.

"Nu am ocupat funcţii importante în structura respectivă. Fiind student şi judecător, practic, am fost obligat să am acele poziţii", a adăugat vicepreşedintele PDL.

Întrebat de ce a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944", Valeriu Stoica a răspuns că pentru activitatea de judecător.

Funcţii de conducere în UTC

Valeriu Stoica nu a vorbit niciodată şi nici nu a precizat în CV-urile sale că, în perioada petrecută în rândurile Uniunii Tineretului Comunist, a ocupat mai multe funcţii de conducere.

Documente din dosarul de cadre al lui Valeriu Stoica, obţinute de GIP, cuprind o autobiografie olografă şi semnată şi un memoriu de activitate dactilografiat şi semnat. Ambele documente datează din anul 1986.

Potrivit documentelor, Valeriu Stoica a fost secretar UTC în liceu, membru în comisia politico-ideologică a UASCR, propagandist la „Griviţa Roşie" şi în Centrul Universitar Bucureşti, coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice în mai multe facultăţi, secretar UTC la Judecătoria Sectorului 5, propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, secretar de partid la Judecătoria Sectorului 5, organizator de grupă sindicală la Tribunalul Bucureşti. Valeriu Stoica a absolvit Universitatea politică de conducere şi un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4. Pentru „activitatea politică şi obştească" a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944".

Practic, cu excepţia perioadei în care a fost în armată (1976 - 1977), Valeriu Stoica a fost activist comunist fără întrerupere, încă din perioada liceului.

Niciuna dintre informaţiile de mai jos nu apare în vreun CV al lui Valeriu Stoica de după decembrie 1989.

- 1968 - 1972 : Secretar al organizaţiei UTC la Liceul Gheorghe Lazăr

- 1972 - 1976: activist într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie"

- 1972 - 1976: activist într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti

- Din aprilie 1974: membru PCR

- 1974 - 1976: membru în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti

- 1974 - 1976: coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice din institutul de Arhitectură „Ion Mincu", Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu" şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

- 1980-1981: Secretar al organizaţiei UTC din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

- 1980 - 1981: propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5

- 1980 - 1981: prezintă lunar informări politice în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR.

- 1981-1985: Secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.

- 1981 - 1985: lector la cabinetul politico - ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5

- iunie 1985: absolvent al Universităţii politice de conducere (cu media 10)

- 1985 - 1986: organizator al grupei sindicale din cadrul secţiei civile a Tribunalului Bucureşti

- 1985 - 1986: curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti

- Decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944" pentru activitatea profesională şi obştească 


Fragmente din Autobiografia olografă

„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întâi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC."

În perioada studenţiei, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român."

„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico - ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.

După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.
Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4."

Capitolul III din Memoriul de activitate dactilografiat

III. Activitatea Obştească

"În perioada studiilor universitare, am participat la toate activităţile organizate de Asociaţia studenţilor comunişti din Facultatea de Drept, iar din anul 1974, cînd am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român, am luat parte la activităţile desfăşurate de organizaţia de bază.

În acest sens, menţionez că am activat într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie" şi într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti.

În anul 1974, am fost cooptat în comisia politico-ideologică din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. În această calitate, am coordonat şi îndrumat munca politico-ideologică din institutul de Arhitectură „Ion Mincu", Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu" şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, am continuat să activez în cadrul organizaţiei UTC şi al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În perioada 1980-1981, am fost secretarul organizaţiei UTC şi propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5 Bucureşti.

Totodată, am prezentat lunar informarea politică în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR şi am fost propagandist în cadrul acestei organizaţii.

În aceiaşi perioadă, am fost lector la Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al sectorului 5.

Am absolvit în luna iunie 1985 Universitatea politică şi de conducere cu media 10.

În perioada 1981-1 februarie 1985, am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.

Ca membru al Asociaţiei Juriştilor din Sectorul 5, am organizat cicluri de conferinţe pe teme juridice în şcoli şi unităţi economice, precum şi la Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa", am îndrumat activitatea unor comisii de judecată şi am participat la diferite acţiuni de popularizare a legii.

În prezent, sînt organizator de grupă sindicală la secţiile civile din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Totodată, urmez un curs special de pregătire organizat de Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru activitatea profesională şi obştească am fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944."

Autobiografia olografă a lui Valeriu Stoica:

Memoriu de activitate dactilografiat şi semnat:

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție