„Evanghelia“, atacată de hoţii de fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru bărbaţi au furat 400 de kilograme de fier din epava „Evanghelia", dar au fost prinşi de jandarmi. Hoţii puseseră la cale să dezmembreze epava şi să o ducă la fier vechi.

Alexandru (23 de ani) şi Gheorghe Păun (51 de ani), din Tuzla, Emil Roşu (34 de ani), din Costineşti, şi Tudor Drosu (34 de ani) din Titu, Dâmboviţa, au improvizat bărci din anvelope de tractor şi au vâslit până la „Evanghelia". Cu mult spor, au dezmembrat bucăţi de fier pe care le-au încărcat în bărcile improvizate.

Planul lor a eşuat, pentru că au fost zăriţi de pe mal de o echipă de jandarmi. „Colegii noştri de pe plajă, echipaţi în civil, i-au ţinut sub supraveghere cam patru ore, ca să vadă ce fac. Au înotat pe lângă anvelopele respective până la navă, apoi s-au urcat pe ea. Unul dintre ei, ne-au declarat ulterior, s-a scufundat la patru metri adâncime ca să smulgă o uşă. Adunaseră aproximativ 400 de kilograme de fier, pe care îl încărcaseră în două maşini", a declarat locotenentul Adrian Bârsan, comandantul echipajului de jandarmi. Oamenii legii le-au întocmit bărbaţilor dosare penale.

Simbolul staţiunii

Turiştii care vin în Costineşti au fost revoltaţi când au aflat că hoţii de fier vechi au dat atacul la epava ce reprezintă pentru ei un reper al vacanţelor. „Epava este un simbol din tinereţea mea. Nu pot să cred că s-au gândit să dezmembreze ceea ce pentru noi reprezintă un monument", a declarat Cătălin Stoica (51 de ani). „Evanghelia" a fost navă comercială grecească, care a naufragiat la sfârşitul anilor '60 din cauza condiţiilor meteorologice nevaforabile şi a vizibilităţii reduse.  

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model