Erecţie în valoare de 750.000 de dolari. Autorităţile americane trebuie să plătească suma unui deţinut care nu a primit tratament adecvat în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un deţinut care rămâne doar cu potenţa financiară. FOTO news.com.au

Deţinutul american Rodney Cotton (50 de ani) a obţinut o despagubire de 750.000 de dolari dupa ce a acuzat de neglijenţă cadrele medicale de la centrul de detenţie din Manhattan, unde acesta fusese încarcerat, potrvit break.com.

În anul 2012, Cotton a dat în judecată administraţia închisorii în care se afla, solicitând iniţial daune în valoare de 10 milioane dolari. Barbatul susţinea faptul că medicii închisorii i-au administrat un tratament inadecvat, producându-i o erecţie continuă timp de 6 zile, 

În urma incidentului, erecţia în cauză au dus la apariţia unor disfuncţionalităţi ale penisului.

Cotton a fost lasat să se chinuie ân celula sa, fără ajutor, timp de şase zile. Contrar practicilor standard, medicii au refuzat să-l trimită la un spital din New York, considerand că Rodney Cotton se preface.

Instanţa i-a dat dreptate zilele trecute, iar statul american urmează să îl despăgubească cu 750.000 de dolari (680.000 de euro). 

„Mi-am pierdut bărbăţia. Nu mai cobora şi mă durea groaznic. Dacă aş avea de ales între bani şi un penis funcţional, aş alege imediat a doua variantă. Cu ajutorul acestei sume de bani, mă voi muta la fiica mea din Atlanta şi voi începe o nouă viaţă“, a declarat Cotton pentru New York Daily News. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată