Emil Boc şi-a donat salariul de 6.000 de lei familiilor sinistrate
0Premierul Emil Boc şi-a donat salariul sinistraţilor din judeţul Suceava, urmând ca şase familii afectate de inundaţii, din care trei din comuna suceveană Zamostea.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că, după vizita în judeţul Suceava, premierul Emil Boc i-a lăsat salariul său, de 6.000 de lei, banii urmând să fie donaţi unor sinistraţi, după cum anunţă Mediafax.
Mai citiţi şi:
Ultima oră: Insula Mare a Brăilei nu va fi inundată pentru salvarea Galaţiului
"Salariul l-a lăsat la Suceava. L-a lăsat într-un plic", a spus Flutur. El a arătat că şase familii sinistrate vor primi câte o mie de lei din salariul premierului.
Premierul Emil Boc a ajuns, duminică după prânz, în localitatea suceveană Zamostea, afectată grav de inundaţiile din cursul săptămânii, urmând ca apoi să se deplaseze la Prefectura Suceava, unde va avea loc şedinţa Comandamentului pentru situaţii de urgenţă.
În localitatea suceveană Zamostea, din cauza inundaţiilor provocate de revărsarea pârâului Baranca şase case au fost distruse, 130 de case au fost afectate, 14 gospodării sunt încă izolate, iar un pod a fost distrus de ape.