Dresurile cu animale, eliminate din activitatea Circului Globus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Animalele nu vor mai fi folosite în spectacole de Circul Globus FOTO Mediafax

Animalele nu vor mai fi folosite în spectacolele Circului Globus, după ce Consiliul General al municipiului Bucureşti a exclus „dresurile” din regulamentul de funcţionare al instituţiei. Din luna martie, toate circurile care utilizează animale în spectacole ar putea fi interzise în municipiul Bucureşti.

Circul Globus nu va mai folosi animale în spectacolele sale, după ce consilierii generali ai municipiului Bucureşti au aprobat în unanimitate un proiect de hotărâre privind eliminarea termenilor de „dresură” şi „turul menajeriei” din Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei.  

De asemenea, va fi exclusă şi atribuţia departamentului de relaţii internaţionale de a se ocupa de formalităţile vamale pentru animalele artiştilor străini care participă la spectacolele circului, informează Primăria municipiului Bucureşti.

„Animalele sunt obligate sa facă diverse trucuri pe care le-au învăţat, trucuri care sunt cu totul anormale si neconforme naturii lor. Este imposibil ca circurile să poată oferi animalelor condiţiile de viaţă corespunzătoare celor din libertate. De aceea, specialiştii în dresura animalelor sălbatice susţin că este necesară interzicerea generală a folosirii animalelor sălbatice în circuri”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Potrivit proiectului, animalele din menajeria circului urmează să fie relocate în termen de 12 luni în rezervaţii naturale prin intermediul unor organizaţii pentru aprarea drepturilor animalelor. În cazul în care Primăria va încheia contract de colaborare cu Vier Pfoten, animalele sălbatice de la Globus vor fi relocate în sanctuarul Lionsrock Africa de Sud.

„În sfârşit a avut cineva curajul”

Directorul de programe al Fundaţiei Vier Pfoten, care a solicitat în nenumărate rânduri interzicerea utilizării animalelor sălbatice la circ, consideră că este un pas către normalitate. 

„În sfârşit cineva a avut curajul să ia această măsură, pentru că nu este normal ca în 2017 să ne mai bucurăm de nişte animale care se scălămbăie şi să le arătăm copiilor noştri animale sălbatice într-un mod care nu are nicio legătură cu modul natural în care ar trebui să se comporte”, a declarat Kuki Bărbuceanu, director de programe al Fundaţiei Vier Pfoten. 

Totodată, potrivit acestuia, în scurt timp, nici circurile ambulante nu vor avea voie să mai intre pe teritoriul municipiului Bucureşti cu animale sălbatice, întrucât există un proiect în dezbatere publică în acest sens pe site-ul Primăriei. Acesta va fi supus aprobării în Consiliul General al municipiului Bucureşti în martie.

Sper că şi legea va fi adoptată în Parlament

Fostul deputat Remus Cernea care a propus, în 2015, Parlamentului un proiect legislativ care să scoată animalele sălbatice din circ, dar care a fost respins, spune că nu poate decât să se bucure de decizia Consiliului General al municipiului Bucureşti şi că aşteaptă şi legea.

„Desigur că mă bucur şi sper că şi legea să fie adoptată în Parlament”, a răspuns scurt fostul deputat. La finalul anului trecut, fostul deputat a retrimis proiectul privind legea de interzicere a utilizării animalelor sălbatice la circ la Comisia Juridică şi la Comisia pentru Agricultură. 

Ce învaţă copiii din numerele animalelor sălbatice

Educatorii consideră că dresurile cu animale sălbatice de a circ distorsionează percepţia copiilor despre realitate, iar hotărârea Consiliului General al municipiului Bucueşti este binevenită. „Copiii au impresia, după vizitele la circ, că animalele acelea fac numerele respective de drag. Un piticot chiar mi-a zis că "ăla e serviciul animalului. Cum să stea toată ziua degeaba?", a explicat Alexandra Cristea, educator Montessori.

Demersuri pentru modificarea legislaţiei la nivel naţional

În acest moment există o petiţie online de modificare a legislaţiei la nivel naţional, care a strâns aproape 61.000 de semnături, iar potrivit activistului Csibi Magor, iniţiatorul petiţiei lansate pe platforma de-clic, avem aproximativ 3890 de tigri rămaşi în libertate pe tot globul. Specia este grav ameninţată de dispariţie şi totuşi le găsim în captivitate peste tot în jurul nostru. Se estimează că doar în SUA trăiesc peste 5000 de tigri în captivitate şi din păcate nici ţara noastră nu este o excepţie.

Reamintim că, pe 12 ianuarie, 11 animale, între care doi tigri, au murit în urma incendiului care a cuprins o clădire a Circului Globus din Capitală în care se aflau grajduri.

    

Nu sunt de acord nici ca om şi nici ca educator cu numerele de circ în care sunt folosite animale săbatice. Copiii nu învaţă nimic pozitiv din aceste spectacole. Dresorul foloseşte biciul pentru a direcţiona animalul sălbatic să facă un număr, iar acesta este un comportament agresiv pe care copilul îl percepe. Copillul trebuie să înveţe să respecte şi să iubească animalele, or să faci nişte animale sălbatice să se comporte nenatural nu înseamnă iubire Adina Costea educatoare  
Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”