Dragoste si intrajutorare
0Slavoslovie prin care Cerul si pamantul praznuiesc coborarea lui Dumnezeu in sanul zidirii Sale, spre a o izbavi din stapanirea celui-rau si a o innoi, invrednicind-o din nou de darul fericirii vietii
Slavoslovie prin care Cerul si pamantul praznuiesc coborarea lui Dumnezeu in sanul zidirii Sale, spre a o izbavi din stapanirea celui-rau si a o innoi, invrednicind-o din nou de darul fericirii vietii vesnice. Astazi, in mijlocul unor noi invaluiri lumesti, Biserica noastra Ortodoxa - care pastreaza in tezaurul ei mantuitor nu numai adevarata credinta si oranduielile lasate ei de Mantuitorul Hristos si Sfintii Apostoli, ci si duhul inceputurilor ei - continua sa calauzeasca an de an pe fiii si fiicele sale spre limanul constiintei fiecaruia dintre noi, luminata de Duhul Sfant, incredintandu-ne ca Fiul lui Dumnezeu a venit intre noi sa ne inalte la slava Lui printr-o noua si duhovniceasca nastere a noastra. Printr-o asemenea impreuna-nastere are loc impartasirea fiecarui crestin dreptmaritor si ravnitor, de darurile ceresti ale unirii firii celei dumnezeiesti cu firea noastra omeneasca - fire cazuta, lipsita de slava cu care o impodobise Creatorul la inceput. Chipul acestei coborari a Dumnezeirii la starea noastra cea smerita, felul unirii firii dumnezeiesti cu firea umana imbolnavita de moarte, ii va fi pururea de neinteles scrutatoarei, dar marginitei si neputincioasei minti omenesti. (...) Dar, spre a intelege acest adevar, iubitii mei, se cuvine sa ne curatim simtirile, sa ne straduim sa le pazim in pace si liniste, incat sa vedem cu ochii sufletului, asa cum a vazut si a cantat Sfantul Prooroc Isaia, cu sute de ani inainte de Nasterea Domnului, "ca Prunc S-a nascut noua, un Fiu S-a dat noua", al Carui Nume este "Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie" (Isaia 9, 5). Numai daca ne vom apropia astfel de taina acestei sarbatori vom intelege intr-adevar ca tinta intruparii Fiului lui Dumnezeu este "impacarea si comuniunea dintre Dumnezeu si om, pentru ca nu am fi putut primi... in nici un alt mod participarea la nestricaciune, daca nu ar fi venit El la noi. Caci daca nestricaciunea ar fi ramas nevazuta si imperceptibila, nu ne-ar fi fost de nici un folos. Dar, prin Intrupare s-a facut vazuta, pentru ca noi sa devenim partasi ai nemuririi", asa cum iarasi ne invata Sf. Irineu de Lugdunum. (...) Unde nu vom vedea smerenie neprefacuta si evlavioasa inchinare adusa Sfintei Treimi si nu vom auzi marturisirea limpede a Domnului Iisus Hristos ca singurul nostru Mantuitor si al lumii intregi, prin Biserica intemeiata de El, sa stim ca acolo adevar nu este, ci doar intunecare sufleteasca, inselaciune si moarte (v. I Ioan 2, 22, 23). Acest adevar se cuvine sa-l punem in chip deosebit la inima acum, la inceputul noului mileniu, cu atat mai mult cu cat vedem ca patimile omenesti n-au limite, iar omenirea devine tot mai neputincioasa in a le stapani si stavili. Asadar, credinta in Hristos nu este o simpla alegere sau o atitudine mostenita, ci ea inseamna asumarea libera a unei "raspunderi maxime" in fata Celui in care credem, pentru propria noastra conditie sufleteasca si morala, dar si pentru cea a semenilor nostri, ca si pentru starea intregii creatii. (...) Stim ca El este pe pamant pentru a ne face framantatura noua, vase de cinste (II Tim. 2, 21), chivote ale Duhului Sfant (I Cor. 6, 19), fapturi omenesti dar, in acelasi timp, si purtatori de Dumnezeu. Chemati la aceasta stare, noi trebuie sa indreptam gandurile si faptele noastre spre cer, spre Dumnezeu, spre implinirea faptelor de iubire crestina catre prietenii si fratii mai mici ai Mantuitorului Hristos (Mat. 25, 40). Acestia, care, impinsi de nefericirea lor, ne ies in cale pe neasteptate: chipuri plapande de copii ai strazii, tristii locuitori ai caselor de copii abandonati, ai orfelinatelor, saraci de toate varstele, bolnavii si batranii fara sprijin, toti poarta in ei chipul cel frumos al Pruncului Iisus. Sa nu privim indiferenti la degradarea familiei, la actele de violenta, la starea adanc intristatoare in care se afla o parte din tineretul nostru, prada pierzaniei trupesti si sufletesti. Desi numerosi preoti si credinciosi, cu sprijinul ierarhilor, se straduiesc sa intemeieze pe langa eparhii camine de batrani, orfelinate sau cantine si desi s-au organizat centre de asistenta sociala si alte forme de ajutorare a celor stramtorati - cum constatam cu bucurie din cele pe care ni le impartasesc chiar initiatorii lor -, totusi se impune, iubiti slujitori ai sfintelor altare, o mai mare implicare a noastra in faptele de ajutorare. Acestea ne inalta spre Dumnezeu, iar adeseori ne si apropie de semeni si de fratii nostri de alte credinte sau etnii. Tuturor va fac o frateasca si staruitoare chemare in slujirea "fratilor" spre a ne invrednici de cuvantul Sf. Apostol Pavel care ni se adreseaza: "Scrisoarea noastra sunteti voi, scrisa in inimile noastre, cunoscuta si citita de toti oamenii" (II Cor. 3, 2). Si ca indemn puternic intru zisa slujire a "fratilor", acum la inceput de mileniu, sa avem si pilda celui ce ne-a slujit noua, ca neam, prin increstinarea strabunilor nostri, prin luminarea sufletelor lor si ale noastre cu lumina Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, adica pe Sfantul Apostol Andrei - Ocrotitorul Romaniei. Lui, celui dintai chemat dintre Apostolii Domnului, Sfantul Sinod al Bisericii noastre i-a proclamat de curand ziua de praznuire (30 noiembrie), drept sarbatoare nationala.