Dr. Beatrice Mahler: A crescut numărul internărilor de pacienţi tineri cu forme severe de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA

În ultimele zile, a crescut numărul pacienţilor tineri care ajung la spital cu forme severe de COVID-19 şi cu saturaţii mici de oxigen, a avertizat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti.

„La Institutul Marius Nasta lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ, aş putea spune, în ultimele trei zile. Internările cu pacienţi cu forme severe, mult mai tineri decât perioada noiembrie-decembrie, pacienţi care ajung cu saturaţii scăzute la spital, este mare. Suntem aproape la numărul complet de paturi ocupate. În acest moment sunt trei paturi libere în secţie şi un singur pat în terapie intensivă, în condiţiile în care de ieri s-a deschis şi unitatea mobilă”, a declarat duminică managerul Institutului Marius Nasta, conform Digi 24

De asemenea, ea avertizează că numărul pacienţilor cu forme severe de COVID aflaţi la terapie intensivă este în creştere în ultimele trei zile. Conform ultimei raportări, la nivel naţional, 1.006 persoane sunt internate la ATI, după ce în ultima perioadă se păstrase sub acest prag, dând speranţe că am putea asista la o domolire a pandemiei.

„De aproximativ trei săptămâni lucrurile o luaseră într-o direcţie bună, o scădere treptată a numărului de pacienţi, însă în această săptămână şi mai ales ultimele trei zile au însemnat o creştere a adresabilităţii către Institutul Marius Nasta a pacientului cu forme severe de COVID”, a declarat duminică Beatrice Mahler. 

Totodată, potrivit ei, nu mai poate fi vorba acum despre o direcţie pozitivă în evoluţia pandemiei.

„Nici într-un caz. Intenţia noastră de a reorganiza activitatea institutului, de a crea o secţie de reabilitare pentru pacientul post-COVID, nu poate fi pusă în practică în acest moment. Cu siguranţă trebuie să rămânem responsabili şi să continuăm să aplicăm cu atenţie măsurile pe care le cunoaştem deja”, a mai spus Beatrice Mahler.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!