Dirigintele, mai slab ca elevii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Capacitatea lui Băsescu de a obţine voturi a coborât la un nivel istoric . acă ar fi să urmeze regula impusă partidului al cărui diriginte este, Traian Băsescu s-ar afla într-o mare

>> Capacitatea lui Băsescu de a obţine voturi a coborât la un nivel istoric .

acă ar fi să urmeze regula impusă partidului al cărui diriginte este, Traian Băsescu s-ar afla într-o mare dificultate. Şefii filialelor PD care au înregistrat un scor electoral mai mic decât media pe ţară sunt în aceste zile schimbaţi din funcţie, mulţi prezentându-şi deja demisia. Preşedintele a reuşit la referendumul din 25 noiembrie cea mai slabă prezenţă la vot din 1990 încoace.

Dintre toţi, cei mai răi cu şeful statului au fost locuitorii Capitalei. Prezenţa în circumscripţia Bucureşti nu numai că a fost mai mică decât media naţională, dar a fost chiar cea mai redusă din ţară. Capacitatea omului politic Traian Băsescu de a obţine voturi a coborât la un nivel istoric. În turul al doilea la alegerile pentru Primăria Bucureştiului, pe 18 iunie 2000, candidatul PD obţinea 362.853 de voturi.

La prezidenţialele din 2004, 650.000 de locuitori ai Capitalei au contribuit decisiv la victoria actualului şef al statului. Pe 19 mai 2007, la referendumul pentru demitere, 695.000 de bucureşteni votau pentru rămânerea în funcţie a lui Băsescu.

Acum o săptămână, 319.000 de alegători din Bucureşti au răspuns "Da" la referendumul iniţiat de preşedinte. Nu se pune problema demisiei lui Traian Băsescu pentru acest lucru, aşa cum se întâmplă în partidul său, dar ar fi fost nevoie măcar de un moment de analiză pe acest subiect. În loc să se întrebe de ce trei sferturi din iubiţii lui români nu s-au deranjat să iasă din casă, ideologii lui Băsescu au lansat pe piaţă ideologia "electoratului activ".

În opinia acestor lumini în politologie, 75 la sută din populaţie nu contează, practic nu există în România, în timp ce toate deciziile trebuie luate numai de "nucleul dur". Traian Băsescu i-a împărţit pe români în "activi" şi "inactivi", încercând să mascheze înfrângerea din 25 noiembrie. Până mai ieri, preşedintele vorbea "de regula de aur a democraţiei, adică majoritatea de 50 la sută plus 1 vot". Lucrurile s-au schimbat, ca şi vremurile. Ca şi Traian Băsescu.

Forţa sa a venit din capacitatea de a strânge voturi. Ştie foarte bine acest lucru, pentru că aşa l-a înlăturat pe Petre Roman de la şefia PD. I-a zis "Petre eşti bun", şi i-a dat brânci din istoria PD. Petre luase vreo doi la sută la alegerile prezidenţiale.

Acum nu există un contracandidat care să-l bată pe preşedinte pe umăr şi să-i spună: "Traiane eşti bun!" Dar a te declara mulţumit cu un electorat de 80 la sută din 25 la sută alegători care se prezintă la urne arată că echipa de la Cotroceni începe să piardă contactul cu realitatea. Putem spera că Traian Băsescu este un politician prea bun ca să cadă într-o asemenea eroare.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului