Directorul Transgaz îi liniștește pe români: „Gazele ne ajung până la sfârșitul lui martie”

0
Publicat:

Gradul de umplere al depozitelor de gaze din România a ajuns la doar 42%, sub media europeană, care este de peste 50%, potrivit datelor centralizate de la operatorii sistemelor de stocare. Cu toate acestea, directorul Transgaz spune că nu vor fi probleme cu alimentarea cu gaze. 

Gazul va ajunge până la finalul lunii martie FOTO: Pixibay

Potrivit Transgaz, gazele din depozite ne-ar mai ajunge până la sfârșitul lunii martie, scrie afacerinews.

„Gazele ne ajung până la sfârșitul lui martie, pe prognozele pe care le avem la Transgaz. Avem temperaturi timp de 8-10 zile la -1 grad, dar apoi începe să se încălzească, iar consumul va scădea la circa 30 milioane de metri cubi de gaz, unde vom face față cu producția internă de 23-24 milioane de metri cubi și 5 milioane extrasul din înmagazinare”, spune Ion Sterian, director Transgaz. 

Consumul intern este momentan de circa 50 de milioane de metri cubi.

Producția internă și extracția din depozite reprezintă 44 milioane metri cubi, restul import.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine