Dictatura telemobilului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul european a adoptat o lege ce risca sa modifice fundamental viata cetatenilor din Uniunea Europeana. Sub pretextul luptei antiteroriste, europenii nu vor mai avea, practic, viata privata.

Parlamentul european a adoptat o lege ce risca sa modifice fundamental viata cetatenilor din Uniunea Europeana. Sub pretextul luptei antiteroriste, europenii nu vor mai avea, practic, viata privata. Noua lege ii obliga pe operatorii de telefonie fixa si mobila si pe cei de Internet sa stocheze informatii detaliate despre convorbirile fiecarui abonat. Romanele SF de acum cateva decenii devin, astazi, realitate dura. Tehnologiile actuale permit stocarea intregului trafic telefonic si de Internet din toata lumea. Vor fi arhivate numerele apelate, durata convorbirilor, continutul lor, data, ora, minutul si secunda cand au fost efectuate. Telefoanele comunica in permanenta cu statiile de baza, in asa fel incat traseul parcurs de orice cetatean care are un telefon mobil in buzunar este cunoscut cu o precizie de cativa metri si va fi arhivat. In acest moment, programele inteligente de cautare in baze de date sunt capabile, in perioade rezonabile de timp, sa identifice, avand o mostra de voce, o persoana care a vorbit la orice telefon intr-un interval de cativa ani de zile, selectand-o din miliardele de convorbiri telefonice arhivate. Soft-urile actuale mai permit, asa cum se intampla in Orientul Apropiat, selectarea convorbirilor telefonice suspecte pe baza unor cuvinte-cheie, in acest fel putand fi monitorizate activitatile teroriste. Internet-ul fix sau mobil nu va avea nici el vreun secret. Toate adresele de e-mail, toate mesajele primite sau trimise, toate paginile de Internet accesate vor fi stocate in bazele de date. Practic, doar gandurile oamenilor raman private. Deocamdata. Legea adoptata la Bruxelles urmeaza sa fie ratificata de parlamentele celor 15 state membre si va deveni obligatorie pentru toate statele candidate, inclusiv Romania. Asociatiile civice din toata Europa protesteaza deja cu putere impotriva noii legislatii. Daca un serviciu secret sau politia doreste sa afle despre orice cetatean considerat suspect ce a facut acum doi ani si trei zile, pe cine a apelat, cand si cu cine a vorbit, pe ce itinerar fizic s-a deplasat, ce e-mail-uri a primit si a trimis, acest lucru este deja posibil! Un numar de state europene si din Orientul Apropiat folosesc deja aceasta tehnologie si este doar o chestiune de timp pana cand toata Europa se va dota cu asa ceva. Statele Unite sunt deja mult mai avansate. Acolo, National Security Agency inregistreaza de ani de zile toate convorbirile telefonice mobile de pe glob. De altfel, asa s-au descoperit si ordinele lui Bin Laden date cu ani de zile in urma. Democratia americana a impiedicat pana acum folosirea abuziva a acestui balaur tehnologic ingrozitor. 11 septembrie a schimbat lumea si in aceasta directie. Viata fiecarui cetatean al planetei devine o carte pe un raft. Daca serviciile speciale vor dori, viata oricaruia dintre noi poate fi literalmente rasfoita. Desigur ca pentru a face acest lucru in lumea civilizata va fi in continuare nevoie de mandat. In aceste conditii, practic, existenta mafiilor de orice fel va fi de neconceput. Traficantii de orice fel sunt practic blocati fara comunicatii. Or, din momentul in care vor avea un telefon mobil in buzunar sau vor folosi fixul din casa, ei vor fi practic condamnati. O serie de activitati precum traficul de influenta, coruptia, afacerile ilegale, transferurile de bani licite si ilicite - care se fac tot electronic - vor putea fi dovedite fara tagada chiar si dupa ani de zile dupa ce s-au efectuat. Organizatiile teroriste vor fi teoretic blocate. Daca politia ar gasi un singur suspect, analiza istoriei convorbirilor sale si a itinerarului pe care l-a parcurs in ultimii ani va dezvalui automat intreaga retea si majoritatea activitatilor. Activitatile criminale vor fi mult stanjenite, dar nu vor fi oprite. Daca nu vor mai putea folosi nici un telefon si nici un computer, mafiotii sau teroristii vor comunica prin fumuri. Cand si acelea vor fi detectate din satelit, vor folosi tobele. Cand senzorii le vor asculta si pe ele, vor folosi porumbeii voiajori... Probabil ca democratiile avansate din America si Europa de Nord vor incerca sa salveze libertatea cetateanului si dreptul sau la intimitate. Ce se va intampla insa in noile democratii din Est, unde abuzurile vor exista cu siguranta? Tehnologia SF pentru realizarea controlului absolut al cetateanului exista pe piata si nici macar nu e scumpa. Romania, de exemplu, o poate achizitiona cu cateva milioane de dolari. Investitiile majore nu le va face nici macar Guvernul, fiindca prin lege ele vor fi transferate operatorilor privati de telecomunicatii ce vor fi obligati sa stocheze informatiile. Este insa oare democratia din Romania suficient de matura pentru a folosi asemenea monstri tehnologici doar in scopurile nobile pentru care acestia au fost creati? In lipsa de teroristi, in Romania pot fi spionati adversarii politici, ziaristii incomozi, oameni de cultura, de afaceri, militari si diplomati. Cu aprobarea Occidentului, cei care vor conduce serviciile secrete din Romania vor detine o putere pe care securitatea lui Ceausescu nu a visat-o vreodata. Daca lucrurile vor scapa aici de sub controlul legii, Romania, integrata in NATO si UE risca sa ajunga mai putin libera chiar decat Romania lui Ceausescu...