Despăgubiri pentru culturile afectate de secetă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Decebal Traian Remeş, a declarat, azi, la Focşani, că agricultorii ale căror culturi de păioase au fost afectate de secetă vor fi despăgubiţi

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Decebal Traian Remeş, a declarat, azi, la Focşani, că agricultorii ale căror culturi de păioase au fost afectate de secetă vor fi despăgubiţi până în luna august.

Remeş a precizat că despăgubirile vor fi acordate numai pentru culturile care au fost cu adevărat calamitate, iar cei care au declarat suprafeţe calamitate mai mari decât în realitate vor fi daţi pe mâna procurorilor. Ministrul s-a plâns de faptul că astfel de situaţii au fost deja constatate în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.

"Vom verifica fiecare factură în parte să vedem intrările de la furnizori şi în cazul în care sunt facturi de pe marginea drumului sau în cazul în care furnizorul nu a înregistrat în contabilitate marfa livrată, vom sesiza Parchetul", a spus Remeş.