Declaratie, cifra si remarcatii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Iliescu (foto), preşedintele de onoare al PSD, a declarat la Craiova faptul că am ajuns finanţatorii Uniunii Europene şi, vezi Doamne, deficitul comercial al României ar fi salvat dacă

Ion Iliescu (foto), preşedintele de onoare al PSD, a declarat la Craiova faptul că am ajuns finanţatorii Uniunii Europene şi, vezi Doamne, deficitul comercial al României ar fi salvat dacă nu ar trebui să plătim 1,3 miliarde de euro:

Dintr-o ţară beneficiară a unor fonduri, am devenit una contributoare. Noi, sărăntocii Europei, suntem finanţatorii UE de anul trecut
Ion Iliescu, fost preşedinte al României

1,2 milioane de români cu drept de vot din România nu-şi vor putea exercita dreptul de a alege la uninominalul din toamnă, pentru că nu se vor afla în localitatea şi în colegiul electoral în care sunt înscrişi ca votanţi.

Lenny Kravitz. Deşi a confundat şi el Bucureştiul cu Budapesta, rockerul american a încântat România prin prestaţia sa. Aflat pentru prima oară în ţară, show-ul lui a fost unul profesionist şi impresionant.

Cristian Chivu. Şi-a cumpărat o casă care costă peste un milion de euro, într-un complex rezidenţial din Băneasa. Ca să obţină o reducere, a fost de acord să transforme semnarea contractului într-un eveniment mediatic menit să atragă şi alţi cumpărători. Chiar că e criză dacă fotbaliştii se transformă în agenţi imobiliari.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă