De ce Leonardo Di Caprio si nu Mircea Radu?

Nu este mai frumos, nici mai inalt decat vedeta noastra de la Antena 1. Aceleasi trasaturi armonioase si aer de baiat la locul lui, ce place atat de mult mamelor cu fete de maritat, in asteptare de

Nu este mai frumos, nici mai inalt decat vedeta noastra de la Antena 1. Aceleasi trasaturi armonioase si aer de baiat la locul lui, ce place atat de mult mamelor cu fete de maritat, in asteptare de gineri. Nu are nici forta zdrobitoare a talentului lui Brando sau De Niro ori Al Pacino. Si totusi, pentru acest flacaias blond, al carui prenume se trage, zice-se, de la pasiunea mamei sale pentru Leonardo da Vinci, incepand de la ora pranzului, toata circulatia pe Croazeta a fost data peste cap, adolescentele s-au catarat pe unde au putut, cu pancartele lor, "Leo, bine ai venit". Era cat pe-aci ca, in ciuda impartirii pe caprarii, ca la armata, a ziaristilor, sa ne alegem, unii dintre noi, cu cateva coaste rupte, inainte de intrarea la conferinta de presa. Daca nu ar fi fost toata nebunia asta, in fata careia, se vede treaba, multii ani de cand vin la Cannes tot nu mi-au creat imunitate, poate nu m-as fi intrebat - pentru a cata oara? - de ce X, in cazul de fata Leonardo Di Caprio si nu Y, Mircea Radu al nostru, cum ziceam, sau oricare alt exemplu ales, din motive strict metodologice, doriti. Dincolo de secretele - sau de retetele procesului de fabricare a starurilor, ramane de neclintit stramosescul noroc. Sau, in termeni hollywoodieni, sansa de a te vedea cine trebuie si unde trebuie. Leonardo Di Caprio a fost mai norocos decat altii. Simplu de tot. Nu vreau sa le supar nicicum pe admiratoarele lui si nici sa ocolesc adevarul: adolescentul pe care acum opt ani l-am vazut tot aici, la Cannes, venind insotit de bunica sa, este acum un tanar barbat politicos, cu un anume rest de timiditate - l-am vazut frecandu-si mainile inainte de a-si ocupa locul in randul invitatilor de onoare - amabil cu masura (a anuntat dinainte ca nu va acorda decat cateva interviuri) si, cinste lui, plin de o emotionanta admiratie si vizibil respect pentru marele cineast care a facut din el protagonistul atat de asteptatului film "The Gangs of New York". Cand, la spectacolul ce i-a fost inchinat, s-a anuntat, potrivit obiceiului, "Doamnelor si domnilor, Martin Scorsese", Di Caprio a fost primul care s-a ridicat in picioare (lesne de dedus ca eram, asemenea atatora dintre noi, cu ochii pe el. Meseria obliga). Asa cum am mai scris intr-o corespondenta trecuta, cadoul care ni s-a facut, prezentarea catorva fragmente din amintitul "The Gangs...", a fost in greutate de... 20 de minute. Nimeni nu se arunca in lansarea unor judecati despre ceea ce se anunta a fi o impresionanta incursiune in trecutul Americii, pe vremea primului val de imigranti, veniti din Irlanda, la mijlocul secolului al XIX-lea. Nu vreau sa vorbesc cu pacat, dar din ceea ce am privit am avut impresia ca Scorsese se joaca putin cu focul, estetizeaza violenta. Deocamdata, ceea ce stim sigur este intentia autorului, marturisita inaintea proiectiei: "Am vrut sa raspund, intr-un fel, intrebarilor: Ce este America? Cine este americanul?" Ca unul nascut si crescut intr-un cartier sarac al New York-ului, a purtat acest film in el de la varsta de 10 ani: "In fiecare zi, explorand strazile invecinate descopeream incetul cu incetul semnele unei epoci extraordinare, dar oarecum ignorate, din istoria orasului si a tarii noastre. Pe la inceputul lui 1860 era plina de povesti incredibile despre clasa muncitoare, imigranti de toate nationalitatile ce invadeaza strazile, politicieni corupti, de legende despre mizerabilii societatii in lupta pentru a controla totul. Trebuia sa aduc aceste povesti pe cran, am visat ani intregi (...). Sunt povestile radacinilor noastre". Pentru a le spune, i-a ales pe Leonardo Di Caprio, Daniel Day-Lewis, Cameron Diaz, sa se bata, sa se urasca, sa se iubeasca sau sa tradeze. Din "banda celor trei" numai primul si ultima l-au insotit pe Scorsese la Cannes. Se pare ca englezii ca Daniel Day-Lewis sau Ralph Fiennes - anuntat, dar ne-am ales cu asteptarea - sunt mai greu de urnit.