De ce avem reacţii exagerate atunci când vedem ceva adorabil?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform cercetătorilor, instinctul nostru la vederea unui căţeluş drăguţ este cel de a-l proteja                FOTO Shutterstock

Cel mai probabil, cu toţii am trecut prin acel moment în care simţi că te topeşti la vederea unui copilaş sau a unui animăluţ adorabil, cu reacţii precum „E atât de drăguţ, că-mi vine să-l mănânc“! Noile studii arată că aceste reacţii uşor agresive la lucrurile drăguţe sunt absolut normale.

În realitate, oamenii nu numai că îşi exprimă verbal dorinţa de a strânge „drăgălăşenia“ în braţe, ci chiar fac acest lucru. Un studiu prezentat la întâlnirea anuală a Societăţii pentru Personalitate şi Psihologia Socială, a constatat că persoanele care au privit mai multe imagini adorabile au spart mai multe folii cu bule decât cei cărora li s-au arătat fotografii amuzante sau neutre.

„Credem că este vorba despre o reacţie pozitivo-afectivă şi despre un sentiment de pierdere a controlului. Ceva căruia nu-i poţi face faţă“, a explicat Rebecca Dyer, absolventă a Facultăţii de Psihologie din cadrulUniversităţii Yale.

Prea drăguţ

Potrivit „LiveScience“, toate studiile realizate până în prezent pe această temă au arătat că oamenii ar trebui să aibă reacţia opusă, să îşi dorească să se poarte cu un lucru drăguţ cu grijă şi cu delicateţe.

Dyer şi colega sa, Oriana Aragon, au făcut un experiment pentru a verifica dacă acest fenomen de „agresiune a drăguţului“ chiar există, recrutând 109 persoane care să se uite la poze cu animale adorabile (un pui de căţel), amuzante (un câine care-şi scoate capul pe geamul maşinii în timp ce autovehicului se află în mers) şi neutre (un câine aflat la maturitate, cu o expresie serioasă).

Rezultatele studiului au demonstrat că, pe măsură ce animalul din fotografii era mai drăguţ, subiecţii aveau tendinţa de a-şi pierde mai mult controlul şi simţeau nevoia să îmbrăţişeze ceva.

Adevăratul motiv pentru care reacţionăm uneori cu o uşoară agresivitate este încă necunoscut. Conform echipei de cercetători, este posibil ca instinctul nostru la vederea unui căţeluş drăguţ sau a unui bebeluş adorabil să fie cel de a proteja. Dar din cauza faptului că avem de-a face cu o simplă poză şi în realitate nu am putea să avem grijă cu adevărat de acea fiinţă, devenim frustraţi, ceea ce ar putea duce la agresivitate.

„Cu toate acestea, există şi posibilitatea ca aceste reacţii să nu aibă legătură cu lucrurile drăguţe, ci cu faptul că emoţiile pozitive copleşitoare, par negative, cum se întâmplă când începem să plângem după ce am primit o veste bună“, a declarat Dyer pentru „LiveScience“.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete