Cursele mijloacelor de transport, rărite de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a nu risca să nu ajungă în localităţile de destinaţie, orădenii care se gândesc să călătorească pe sfârşit de an trebuie să îşi rezerve din timp biletele.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă programul trenurilor va fi modificat. La unele garnituri vor fi adăugate vagoane, iar unele rute, care nu sunt solicitate în această perioadă, vor fi anulate. De o săptămână, CFR a introdus în circulaţie încă 14 trenuri, către destinaţii de vacanţă.

Călătorii cu trenul

Agenţiile de voiaj vor fi închise în data de 1 ianuarie, iar pe 2 ianuarie vor fi deschise între orele 08:00-12:00, iar în data de 3 decembrie agenţiile de voiaj au program de lucru de sâmbătă. Pentru asigurarea unei călătorii confortabile şi evitarea aglomeraţiei din staţiile şi agenţiile de voiaj, CFR Călători recomandă pasagerilor să rezerve din timp biletele de călătorie. Rezervarea se poate face cu anticipaţie, atât la casele de bilete din agenţii, cât şi la casele de bilete din toate staţiile de cale ferată în care se emit electronic legitimaţii de călătorie. Rezervări se pot face şi pe site-ul www.cfr.ro, unde se poate consulta şi mersul trenurilor.

Microbuze pe perioada sărbătorilor

Cel mai important operator de transport de persoane care operează în Bihor, firma C&I îşi va reduce activitatea pe perioada sărbătorilor de Crăciun. Astfel în 1 ianuarie toate cursele vor fi suspendate, urmând ca din data de 2 ianuarie programul să înceapă de la ora 10:00, spre deosebire de 05:30, cum se întâmplă în zilele normale de lucru. Din data de 3 ianuarie programul va reveni la normal. Programul Autogării Oradea va suferi şi el modificări în această perioadă, în 1 ianuarie nu se va opera nicio cursă, iar în data de 2 ianuarie autobuzele vor circula cu program de sâmbăta, iar din 3 ianuarie programul va reveni la normal.
Oradenii care vor să călătoreasca spre staţiunile montane au la dispoziţie trenurile Intercity 531 şi 532, care vor circula pe relaţia Oradea – Bucureşti-Nord şi retur cu pornire din Oradea la ora 11:01, precum şi acceleratul 1631 şi perechea sa, 1632, care vor face legătura dintre Oradea şi Brasov, cu plecare din Oradea la ora 20:46. Tinerii sub 26 de ani care circulă pe o rută directă, de luni până joi, la clasa a doua şi au ca punct de plecare sau destinaţie o staţie de pe ruta Breaza – Braşov au reducere de 20% din tariful de tren persoane şi tariful suplimentului de tren. C&I are din Oradea curse spre Satu – Mare, Baia Mare, Arad şi Timişoara. Cursele sunt aproximativ din 2 în 2 ore. Info C&I: 0259471690 sau 0740377212. Info Autogara Oradea tel. 0259418998.