Cum va fi vremea în toată ţara între Crăciun şi Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce până pe 30 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Banat

Vremea va fi normală termic în primele două zile ale intervalului, cu temperaturi maxime medii în jur de 4 grade, dar se va răci în perioada 19-23 decembrie când mediile diurne vor coborî sub pragul de îngheţ până la – 4 grade. Începând cu 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor urca până la o medie de 4 grade. Temperaturile minime medii vor fi apropiate de 0 grade în primele zile după care se vor menţine negative până la sfârşitul intervalului şi vor atinge – 8 grade între 22 şi 24 decembrie.

Temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, mixte în perioada 17-20 decembrie şi 26- 30 decembrie şi mai ales sub formă de ninsoare în restul intervalului.

Crişana

Vremea va fi normală termic până pe 19 decembrie, după care se va răci în perioada 20-24 decembrie când în medie temperaturile maxime se vor situa între – 4 şi – 2 grade. Începând cu 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice se vor situa la o medie de 2...3 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se aşteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când în medie se vor situa între – 6 şi – 10 grade.

Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în prima sâptâmână. În schimb în perioada 23-30 decembrie vor fi precipitaţii în general slabe, la început sub formă de ninsoare, apoi lapoviţă şi posibil chiar ploaie.

Transilvania

Vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 20-24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa între – 8 şi – 10 grade. De asemenea temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori în jur de – 16 grade.

Temporar va ninge în general slab în primele două zile, dar şi în perioada 22-30 decembrie.

Maramureş

În primele doua zile valorile maxime vor fi în medie de 2...3 grade, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 19-25 decembrie, temperaturile maxime vor deveni negative până la valori în medie de – 6 grade. Din 26 decembrie valorile diurne vor creşte şi se vor situa în jur de 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi se vor situa în jurul pragului de ger – 10 grade în perioada 20-24 decembrie.

Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în intervalul 23-30 decembrie, dar şi în prima zi.

Moldova

Vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 21-24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de – 10 grade. De asemenea temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 26 decembrie, când se aşteaptă valori între – 16 şi – 12 grade.

Va ninge în primele două zile, dar slab cantitativ şi în restul intervalului. În ultimele zile vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.

Dobrogea

Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în primele două zile, dar şi în intervalul 26-30 decembrie, când temperaturile maxime medii se vor situa între 2 şi 4 grade. În schimb, în perioada 19-24 decembrie valorile diurne vor fi negative şi vor coborî până în jur de – 4 grade, vremea fiind rece. Temperaturile nocturne vor fi apropiate de 0 grade la începutul şi la sfârşitul intervalului, dar vor coborî până la – 8... – 9 grade în perioada 22-24 decembrie.

Temporar vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie în zilele de 17 şi 18 decembrie, mixte între 26 şi 30 decembrie şi predominant ninsoare în restul intervalului.

Muntenia

Vremea se va răci treptat în prima săptămână, astfel ca valorile maxime vor coborî până în medie până la valori în jur de – 6 grade în perioada 21-24 decembrie. Începând cu 25 decembrie vremea se va încălzi treptat, iar maximele termice vor urca uşor peste 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori între – 14 şi – 12 grade.
Vor fi precipitaţii slabe, mixte în primele două zile, dar şi în perioada 27-30 decembrie şi ninsoare în restul intervalului.

Oltenia

Vremea va fi normală termic în primele două zile şi în intervalul 26-30 decembrie, dar se va răci între 20 şi 25 decembrie, când maximele termice vor fi în medie cuprinse între – 4 şi – 2 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se aşteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când în medie se vor situa în jur de – 10 grade.

Vor fi precipitaţii mixte în primele două zile şi spre sfârşitul intervalului. În intervalul 22-25 decembrie va ninge slab.

La munte

Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în perioda 20-24 decembrie, când maximele termice medii vor fi cuprinse între – 6 şi – 8 grade. Temperatura aerului se va menţine permanent la valori negative, noaptea. Astfel valorile medii vor coborî sub pragul de ger în perioada 20-25 decembrie.

Vor fi ninsori slabe în primele zile, dar şi în perioada 23-30 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu