Cum va fi vremea în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea va fi frumoasă şi călduroasă peste tot în ţară în acest weekend, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. La munte sunt aşteptate ploi răzleţe, după-amiaza, spun meteorologii.

Temperaturile se vor situa, în cele mai multe locuri din ţară, între 27 - 33 de grade Celsius, iar vremea va deveni ceva mai călduroasă duminică.

Pe litoral, maximele se vor situa între 27 -31 de grade, iar apa mării va depăşi temperatura de 25 de grade Celsius. Dea semenea, sâmbătă vândul va sufla moderat.

În zonele montane vor putea să apară averse izolate după-amiezile. Turiştii care au plecat în acest weekend în zona Braşov-Predeal se pot aştepta la temperaturi de 25-28 de grade Celsius.

Vremea va fi frumoasă şi în Bucureşti, însă ceva mai călduroasă decât în restul ţării, cu temperaturi maxime de 31 de grade sâmbăta şi 32-33 de grade duminica.

Vineri, în zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului, dar şi în Oltenia cerul este înnorat  şi local sunt avertizări de averse şi descărcări electrice. Vor fi posibile căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp.

Temperaturile maxime de astăzi sunt cuprinse între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 11 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre 7 - 8 grade.

În schimb, la mare, vremea este normală termic, cu cerul mai mult senin. Vântul suflă moderat cu intensificări temporare, viteze ce pot atinge şi depăşi la rafală 50 km/h. Temperaturile maxime sunt cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime între 20 şi 22 de grade. Temperatura apei mării este cuprinsă între 25 şi 27 de grade.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători