Cum va fi vremea de Revelion. La munte se anunţă ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine Arhivă

În noaptea dintre ani sunt anunţate temperaturi normale pentru această perioadă, cu precipitaţii slabe cantitativ şi izolate, anunţă ANM. Cei care aleg staţiunile montane de Revelion se vor bucura de un strat nou de zăpadă, însă la altitudini înalte există pericolul de avalanşe.

În preajma Anului Nou, temperaturile maxime pot depăşi în unele zone ale ţării 9-10 grade, iar minimele vor coborî sub zero grade, anunţă meteorologii. În Capitală, vremea se va menţine frumoasă, cu valori ridicate pe timpul zilei, scrie Mediafax.

Potrivit sursei citate, cei care aleg staţiunile pentru a-şi petrece minivacanţa de Revelion se vor bucura de un strat nou de zăpadă, vântul se va resimţi în special în zonele înalte, acolo unde există şi pericolul de avalanşe.

În continuare în zonele montane, în special la altitudine mai mare vor predomina ninsorile, din păcate acolo şi vântul se menţine destul de tare şi vor fi intervale în care din nou pe creste unde vitezele pot depăşi 80-100km/h.

Pentru zona montană înaltă se menţin alertele în privinţa riscului de producere al avalanşelor, astfel încât şi pentru următorul interval atenţie mare celor care se încumetă mai sus de 1600-1700 de metri altitudine să meargă.

Pentru staţiuni în schimb, o vreme plăcută, stratul de zăpadă se menţine chiar dacă vorbim despre temperaturi peste cele normale, chiar şi în zona de munte, stratul este consistent, intervale de timp cu ninsori astfel încât la munte nu există riscul de a petrece revelionul fără zăpadă, mai scrie Mediafax.




 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală