Cum ne-a scăpat PDL de comunişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bătrânilor comunişti li s-a năruit speranţa de a mai ajunge miniştri.

Purtaţi de entuziasmul luptei anticomuniste, deputaţii PDL au fost la un pas să-l lustreze tocmai pe Mihai Răzvan Ungureanu, omul în care îşi pun speranţele pentru redeşteptarea electorală a partidului. În lipsa Opoziţiei, faulturile pe Legea lustraţiei s-au efectuat frăţeşte în sânul coaliţiei de guvernământ. UDMR s-a gândit că şi foştii procurori comunişti ar trebui să se regăsească pe listă, orice conexiune cu Monica Macovei, fiind, bineînţeles, întâmplătoare. Uşor debusolaţi de ceea ce le-ar fi putut ieşi din votul acestui proiect, corifeii PDL s-au retras în biroul Robertei Anastase, reuşind să repare erorile din corpul legii. I-au eliminat din text pe membrii conducerii UTC şi au făcut uitată precizarea conform căreia şi foştii şefi ai serviciilor diplomatice s-ar fi regăsit pe lista lustrabililor. Premierul Ungureanu a ieşit din orice posibilă interpretare a unui text de lege, iată, insuficient pregătit. În ceea ce o priveşte pe Monica Macovei, simpla calitate de procuror pe vremea comunismului nu implică punerea sub incidenţa legii, dacă nu a făcut poliţie politică.

În cele din urmă, PDL i-a dat de capăt proiectului fără să intre în niciun bucluc. Partidul reuşeşte să-şi prindă electoral în pieptul de aramă frumoasa Lege a lustraţiei. Comuniştilor nărăviţi în rele li se serveşte o lecţie exemplară. Flăcăii secerii şi ai ciocanului, care la 90, care la 80 de anişori, îşi văd spulberate visurile de a mai ajunge în următorul cincinal în funcţia de ministru sau de secretar de stat. Cum îşi mai frecau ei mâinile, cum mai complotau prin pivniţe, în celulele lor de partid, cu gândul să pună din nou gheara pe ţărişoară! Dar duşmanul s-a lins pe bot. Tovarăşii nu mai pot spera să înhaţe puterea, să naţionalizeze fabricile şi uzinele, să ne ducă spre comunism în zbor.

Numai scăpaţi de acest pericol, putem să ne concentrăm acum să purtăm ţara spre cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. Băieţii deştepţi îşi vor vedea pe mai departe de contractele lor mănoase cu statul, energia ieftină va merge unde trebuie, asfaltatorii şi deszăpezitorii vor lucra cu drag, clienţii politici vor aduna roadele muncii lor, iar populaţia va suporta cu seninătate toate pierderile şi furturile ştiind prea bine că prosperitatea celor puţini se clădeşte pe sacrificiul celor mulţi.

Dar ce mai contează când te gândeşti că, în cele din urmă, peştele cel mare din plasa lustraţiei va fi tot Ion Iliescu, bătrânul edec comunist, cu care ne-am bătut şi în 2004 şi în 2009. Nea Nelule, gata, mai stai o tură! Te-am lustrat!

Ion M. Ioniţă este senior editor ''Adevărul''

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!