Cum ieşim repede din istorie

Întors din exil după zeci de ani, Neagu Djuvara constata uluit că românii nu mai semănau, nici măcat din punct de vedere al trăsăturilor fizice, cu oamenii pe care îi lăsase în urmă la plecarea sa. Ingineriile sociale aplicate de comuniști schimbaseră peisajul în mod cumplit.

Colectivizarea i-a trasformat pe țărani în plebe proletară adusă în cartierele de blocuri ca forță de muncă pentru combinatele țării. Apoi combinatele au fost distruse cu bună știință și vândute la fier vechi pentru a face loc speculațiilor imobiliare. Dacă nu venea criza, am fi avut mai multe mall-uri decât oameni. Realitatea economică a readus lucrurile în limitele normale. Nu mai avem nici fabrici, nici mall-uri, nici țărani, nici muncitori, nici producători, nici consumatori.

În aceste condiții, zic iubiții noștri conducători că fac reforma statului. Dar nimeni nu se întreabă pentru cine se face  această reformă și unde ar trebui ea să ducă. În viziunea lui Traian Băsescu, reforma înseamnă să cheltuiască statul doar atâta cât încasează la bugetul de stat. Ar fi deci o reformă aritmetică de încadrare în buget. Ai puțin, mănânci puțin. Și pe termen mai lung unde ajungi? O reformă ar trebui să pornească de la oameni și nu de la buget.

Marii reformiști de astăzi nici nu se întreabă măcar cui se adresează. Celor trei milioane de români din străinătate?  În niciun fel. Lor li s-a spus că bine au făcut că au plecat. Atunci reformele sunt pentru oamenii educați, medici, profesori, clasa mijlocie care a mai rămas în țară? Greu de spus. Ei au fost îndemnați să plece la rândul lor, dacă nu le convine.

Ar mai fi pensionarii, dar e ridicol să susții că reformezi o țară pentru cetățenii ei cei mai în vârstă. Și după felul în care sunt tratați, e clar că nu e cazul.

Mai rămân oamenii de la țară. Lor, statul român le-a întors definitiv spatele. I-a uitat pierduți pe coclauri. Ei devin interesanți la alegeri. Li se bate în poartă cu găleata de plastic. Li se cumpără votul, singurul lor bun care mai prezintă oarecare valoare. Apoi sunt lăsați să mai lâncezească încă patru ani.

Cică într-o asemenea țară nu avem nevoie de ”îndurerații de patrie” care se plâng că nu există un proiect pentru România. E părerea președintelui Băsescu. Avem proiecte, zice șeful statului, cele convenite cu Uniunea Europeană, pentru drumuri, utilități și așa mai departe. Perfect adevărat. Dar un proiect să reconstruim un popor nu ne-ar trebui? Altfel, vom folosi autostrăzile de la UE, când vor fi gata, doar ca să ieșim cât mai repede din istorie.