Cum foloseşte presa cuvântul „pamflet” pentru atacul la persoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Badea prezinta emisiunea "In gura presei"

Sensurile cuvintelor se schimbă de cele mai multe ori pe nesimţite. Uneori, singura dovadă a transformării e apariţia termenilor în contexte noi, în combinaţii pe care nu le-ar permite înţelesurile tradiţionale.

E uşor de observat cît de mult şi-a lărgit accepţia şi cît de vag a devenit termenul pamflet în momentul de faţă, în spaţiul public românesc: cuvîntul e folosit fără discernămînt, ca o etichetă generalizatoare şi ca o scuză universală. Extinderea semantică a dus la folosirea sintagmei de pamflet pentru a caracteriza reviste, site-uri, emisiuni, bloguri etc.:

„Singura revistă de pamflet (inter)urban“ (nastratin.ro), „Interpreta M.Ş. se răzbună pe o revistă de pamflet!“ (yupi.md); „Craiovaniuz.ro este un site de pamflet şi toate ştirile de acolo sînt inventate“ (telegrama.ro); „Ăsta-i site de pamflet!“ (lasubiect.ro); „o emisiune de pamflet de la o televiziune franceză“ (kmkz.ro); „băi oameni buni... ăsta e un blog de pamflet... e doar o glumă“ (audvoci.ro) etc. Eticheta de pamflet înlocuieşte, de multe ori, categorizări mai vechi şi mai potrivite: de umor, umoristic, satiric, glumeţ, ironic etc.

[...]

Uzul tot mai deviant al termenului pamflet e legat, desigur, de transformarea sa într-un argument juridic şi de preferinţa pe care presa românească actuală o manifestă, dintre toate formele de polemică, pentru atacul la persoană şi pentru injuria violentă. Multe dintre textele care ar putea furniza motive de proces pentru calomnie nu sînt pamflete: nu au nici (suficient) umor, nici miză satirică generalizatoare. Pamfletul pare astăzi (şi datorită unei tradiţii literare care îi conferă o anume legitimitate) forma privilegiată şi lipsită de responsabilităţi prin care injuria şi informaţiile neverificate se pot asocia cu o ipotetică valoare estetică.

Se recurge astfel la formula salvatoare care apare pe ecran la începutul şi la sfîrşitul unor emisiuni: „Această emisiune este un pamflet şi trebuie tratată ca atare“, cu numeroase variaţii – „acest blog este un pamflet“ (nostradama.com); „acest clip este un pamflet“ (youtube.com) –, la rîndul lor deconstruite prin negaţie sau parodie: „Acest material nu este un pamflet, ci un semnal de bun-simţ“ (ziaruldevalcea.ro); „acest om este un pamflet şi trebuie tratat ca atare“ (youtube.ro). 

Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.


Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort