Cum au obligat polițiștii austrieci un șofer român să achite amenzi de mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Gheorgheni a dat la finalul săptămânii trecute sentința în primă instanță în cazul neobișnuit al unui șofer de camion român care a comis mai multe contravenții pe o autostradă din Austria, surprinzându-i și pe polițiștii din țara lui Mozart, care i-au aplicat o amendă fără precedent.

Șoferul a fost amendat pe o autostradă din Austria FOTO Shutterstock

Concret, în octombrie 2024, respectivul șofer român a fost depistat pe o autostradă de lângă orașul austriac Sankt Polten. Iar polițiștii au constatat că în total, camionul și remorca acestuia depășeau cu aproape 3,5 tone greutatea maximă admisă, cele două fiind efectiv burdușite cu mărfuri, un caz nemaintâlnit în Austria în ultimii 20 de ani.

Concret, după cum spun polițiștii austrieci, șoferul român „a comis următoarele contravenţii: greutatea maximă autorizată a camionului de 2.950 kilograme a fost depășită cu 1.390 kilograme, încărcătura depășea cu 2.000 kilograme greutatea maximă admisibilă a remorcii de 580 kilograme şi de asemenea s-a stabilit că remorca era singurul sistem de frânare echipat cu o frână inerțială. Totodată, s-a reţinut că astfel de remorci pot fi remorcate de vehicule numai dacă masa maximă a remorcii nu depășește masa maximă autorizată a vehiculului tractor sau de 1,5 ori masa maximă a vehiculului tractor pentru vehiculele de teren din categoria M1 şi nici valoarea stabilită la momentul omologării”.

Iar amenda aplicată a fost una fără precedent: 2.359,5 euro. Amenda a rămas definitivă ca urmare a unei decizii a unei instanțe din Austria din noiembrie 2024.

Numai că, deși s-au trimis adrese oficiale și toate documentele justificative, șoferul român nu a plătit amenda. Drept urmare, autoritățile austriece au solicitat instanțelor din România recunoașterea și executarea amenzii, în baza normativelor europene privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare.

Iar Judecătoria Gheorgheni a stabilit că șoferul vinovat trebuie să plătească amenda în moneda națională de la cursul pronunțării pedepsei, respectiv de la data de 11 octombrie 2024, dată la care cursul valutar comunicat de BNR era de 4,97 lei pentru 1 euro, obligându-l la plata sumei de 11.738,98 Ron reprezentând contravaloarea amenzii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți