Cui foloseşte execuţia lui Arafat?

Să intre în arenă cei puţini care se pricep!

Iniţial, în optica preşedintelui, UDMR a fost vinovată pentru blocarea Legii Sănătăţii. În ultimele zile ale anului trecut, Traian Băsescu declara abrupt, ca de obicei, că UDMR, care deţine ministerul în cauză, a cedat în faţa baronilor din domeniu. Maghiarii au reacţionat rapid şi şi-au declarat angajamentul pentru promovarea reformei sanitare. În numai câteva ore, Traian Băsescu şi-a îndreptat tirul spre Raed Arafat, pe care l-a identificat drept adevăratul duşman al legii. La prima directă de dreapta primită - totul este conturat ideologic, pentru că Băsescu l-a făcut pe Arafat stângist -, subsecretarul de stat de la Sănătate a fost numărat, la a doua a muşcat podeaua. Era evident că Raed Arafat nu avea cum să continue lupta din poziţia oficială pe care o deţinea: nu poţi să fii împotriva Guvernului ca membru al echipei executive. Aici funcţionează principiul conform căruia cine nu e cu noi e împotriva noastră.

Este, însă, plecarea lui Arafat o victorie pentru reforma sistemului sanitar? Nimeni nu este bătut în cuie într-o funcţie publică. Îşi va mai aminti cineva de acest conflict, când va avea nevoie de un consult medical? Dar toţi românii sunt interesaţi să ştie ce se va întâmpla cu adevărat dacă această lege va fi pusă în aplicare. Va fi mai bine sau mai prost decât în prezent?

Singurul lucru benefic din toată tărăşenia cu Arafat este că Traian Băsescu a exclus adoptarea legii prin asumarea răspunderii. Bine că măcar acest proiect de lege este supus dezbaterii, prea multe au fost băgate cu forţa pe gâtul naţiunii prin această metodă aberantă, care ar trebui scoasă din Constituţie.

Acum este important ca dezbaterea publică să nu fie înecată în disputele politice. Aici nu e vorba despre dreapta şi stânga sau despre Putere şi Opoziţie. Cu adevărat, viaţa cetăţenilor României va depinde în mod direct de câteva cuvinte puse într-o lege. Ne-am obişnuit deja ca principii frumoase să fie folosite ca paravan pentru interese dintre cele mai dubioase. Iar când este vorba despre sistemul de sănătate, discutăm de sume enorme de bani. Este real că, în prezent, o grămadă de bani se scurg în direcţii necunoscute. Oamenii ştiu că trebuie să finanţeze sistemul dând bani la doctori şi cumpărându-şi singuri medicamentele. Asta pe lângă asigurările de sănătate care se reţin automat din venit şi pe lângă taxele deloc mici pe care trebuie să le plătească angajatorii. Dar nici aşa nu este suficient, statul are mereu datorii la furnizorii de medicamente, iar de fiecare dată când se plătesc arieratele, apar altele şi mai mari.

Cum putem face ca banii plătiţi să se regăsească în servicii de calitate? Cum putem face ca salariile medicilor şi ale personalului medical să fie cel puţin decente?

O astfel de lege ar trebui să dea răspunsuri. Iar din dezbaterea publică ar trebui să vedem dacă legea e bună sau e proastă. Dar pentru asta, ar trebui să nu vorbească politicienii. E timpul să intre în arenă cei puţini care se pricep. Arafat e doar unul dintre ei.

Ion M. Ioniţă este senior editor ''Adevărul"