CTP, despre scrisoarea ÎPS Teodosie către premierul Orban: „Sică, am să-ţi torn o revoluţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazetarul Cristian Tudor Popescu FOTO captură Digi 24

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat într-un editorial publicat în Republica şi intitulat „IPS Mache toarnă o revoluţie” scrisoarea de protest trimisă premierului Ludovic Orban de către ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, după interzicerea pelerinajului la Peştera Sf. Andrei în contextul în care oraşul Constanţa se află în carantină.

„Justiţia a respins pretenţiile ÎPS Mache ca toţi tomitanii şi chiar toată ţara să se adune în pelerinaj la Peştera Sf. Andrei, în vreme ce Constanţa e în carantină. Înalt Preamâniatul Mache i-a scris premierului Orban, ameninţându-i pe cei care «nu au frică de Dumnezeu şi se închină unei ştiinţe absurde, bazată pe necunoscuţi specialişti», cu o revoluţie ca-n 89. Adică, «Sică, am să-ţi torn o revoluţie, da, o revoluţie, de să mă pomeneşti». În 1989, ÎPS Macedon chiar asta făcea, turna, întâmpinându-i pe securişti cu strigătul: «Fraţilor, nu sunt Porcu, sunt Mache al vostru!».

 Aidoma boss-ului său, Daniel, Teodosie mârâie în numele Domnului: «Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit. Lăsaţi-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu ca şi El să vă mai îngăduie acolo unde credeţi că v-aţi înveşnicit». Carevasăzică, dacă nu pelerinaj total, atunci ciuciu guvernare, Orbane, că Dumnezeu numără voturile. În viziunea lui Mache, Iisus e unul dintre caftangiii de prin filme care mai întâi se lasă bătuţi, pentru efectul dramatic, ca apoi să îi dea adversarului un cap în gură terminal…”, a scris Cristian Tudor Popescu în Republica.

Într-o scrisoare deschisă, ierarhul Tomisului reclamă faptul că autorităţile au abuzat clerul cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, pe 25 noiembrie, în cartierul Tomis Palas.

Citiţi şi:

 

IPS Teodosie, scrisoare deschisă trimisă primului ministru: „Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea şi în inima dumneavoastră“

 

CTP, despre anularea restricţiilor privind Pelerinajul de Sf. Andrei: Cei care se vor infecta să nu mai sune la 112, să se ducă la ÎPS Mache, trimisul lui Dumnezeu

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă