Criză de gradul trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În loc să ne concentrăm pentru limitarea efectelor crahului financiar mondial, ne străduim să mai facem  rost de două crize în plus: una politică şi alta socială.

Decizia guvernului de amânare a creşterii salariilor pentru profesori era previzibilă, consecinţele sunt însă foarte greu de anticipat. Cu doar o lună înaintea zilei alegerilor, evoluţiile din spaţiul public arată că în loc să ne concentrăm pentru limitarea efectelor crahului financiar mondial, ne străduim să mai facem  rost de două crize în plus: una politică şi alta socială.

PDL este gata să depună o moţiune de cenzură. PSD cere respingerea în  parlament a ordonanţei prin care s-au blocat majorările salariilor din învăţământ. PRM ar face orice pentru a împiedica alegerile în sistemul uninominal. Plângerea PRM împotriva legii electorale a ajuns acum la Curtea Constituţională, prelungindu-se suspansul legat de soarta acestui scrutin.

Cea mai bună bună soluţie pentru amânarea alegerilor este declanşarea unei crize politice. Căderea guvernului, scandalul care ar urma, lipsa de legitimitate a unui cabinet interimar ar submina alegerile la termen. Totul se va decide în funcţie de interesele directe ale PSD şi PDL.

Semnalele venite de la social-democraţi arată că partidul condus de Mircea
Geoană aşteaptă cu optimism rezultatele alegerilor din 30 noiembrie. PSD speră într-un scor care să-i permită preluarea guvernării. După ce au iniţiat şi au promovat în parlament o serie întreagă de cadouri electorale, pesediştii sunt nerăbdători să culeagă roadele. Amânarea alegerilor, perspectivele deteriorării vieţii economice anul viitor nu sunt în avantajul PSD. Confruntaţi cu realităţile vieţii de zi cu zi, oamenii îi vor uita repede pe “binefăcătorii” din politică. Mai ales că s-ar putea ca darurile de azi să nu mai valoreze mare lucru peste câteva luni.

Dacă vrea să aibă avantaj maxim, PSD este nevoit să-şi valorifice cărţile din mână la partida din 30 noiembrie. Este motivul pentru care Mircea Geoană s-a arătat rezervat în privinţa ideii PDL de depunere a unei moţiuni de cenzură. Balanţa PSD-PDL va fi decisivă, ca şi până acum, pentru supravieţuirea până la alegeri a cabinetului liberal ultraminoritar.

În ecuaţie vor intra şi sindicatele. Profesorii, funcţionarii publici, cadrele sanitare sunt pe cale să declanşeze protestele sociale. Pe acest fundal calculele electorale devin extrem de volatile. Marele pericol este că, în caz de mare tulburare socială, câştigă doar extremiştii.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”