Crima din bucătărie

Întrebat de vechii dilematici ce caută un poet la reuniunea Academiei Internaţionale de Gastronomie de la Paris, precum un bătrîn contrabandist care trece cu nonşalanţă graniţa dintre

Întrebat de vechii dilematici ce caută un poet la reuniunea Academiei Internaţionale de Gastronomie de la Paris, precum un bătrîn contrabandist care trece cu nonşalanţă graniţa dintre literatură şi sosul provensal, am răspuns ca pe vremea cînd mulţi autori români se chinuiau să facă rezistenţă prin cultură, eu chiar am făcut rezistenţă prin bucătărie.

Din această pricină, la hotelul Ritz, unde marii degustători europeni au votat intrarea Andorrei, a Poloniei şi a României în Parnasul savorilor, n-am suferit cîtuşi de puţin de complexul neamţului în Bulgaria.

Ciudat e că dacă în Decembrie '89 ne-am luat cu asupra de măsură raţia de libertate, încă bîjbîim cu lingura prin blidul gol al filozofiei gătitului.

Spre deosebire de Revoluţia Franceză, care a avut darul de a-i lăsa pe celebrii bucătari ai Curţii Regale fără obiectul muncii, obligîndu-i să deschidă în calea tîrgoveţilor restaurante de lux, revoluţia română, dimpotrivă, a îngăduit damfului de cantină populară să bîntuie ca o stafie prin noile cîrciumi capitaliste cu pretenţii de specific românesc.

Dacă n-am şti că întîia noastră carte de bucate a fost pritocită de doi boieri de viţă veche, adică de biv vel vornicul Kogălniceanu dimpreună cu nuvelistul Negruzzi, poate că nu ne-ar mai da borşul în foc de indignare pentru ofensa adusă zilnic bunului gust şi ideii de mîncare "ca la mama acasă" de către nişte domni ale căror mămici găteau, cu siguranţă, execrabil.