Crește periculos numărul cazurilor de tuberculoză la copii

0
Publicat:

Crește periculos numărul cazurilor de tuberculoză la copii, atrage atenția medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din București, care avertizează că este esențială diagnosticarea, altfel va exista „riscul să rămână persoane pozitive care să nu beneficieze din timp de tratament“.

Foto: Arhivă

„În ultimii 20 de ani, România a fost pe o pantă descendentă a incidenței tuberculozei, o pantă care a scăzut undeva cu 5% pe fiecare an, a fost o scădere sănătoasă din punct de vedere al patogenezei, însă în acest moment am ajuns la un număr mai mare de cazuri, în 2022, decât ar fi trebuit să avem în acest an, fără momentul pandemic“, a explicat medicul. Beatrice Mahler a menționat și județele unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri în 2022: Bucureşti (30, față de 18 în 2021), Brașov (18, față de 7 în 2021), Ialomița (16, față de 9 în 2021), Timiș (12, față de 5 în 2021), Brăila și Tulcea (12 față de 5 în 2021).

Tuberculoza la copii este gravă

„Tuberculoza la copii este gravă și înseamnă diseminarea bacilului Koch în tot organismul, astfel că pacienții ajung să dezvolte de multe ori tuberculoză cu localizare multiplă, pulmonară, cerebrală, sistemică“, avertizează Mahler. Ea precizează că, de cele mai multe ori, diagnosticul tuberculozei copilului este pus atunci când există un adult bolnav de tuberculoză, deoarece paleta de simptome este foarte variată. „Copilul cu tuberculoză nu este contagios, el este de regulă victima unui adult bolnav de tuberculoză fie că ştie, fie că nu, şi atunci copilul necesită internare doar atunci când ajunge să facă o formă severă de boală (...) Semnele care ar trebui să-i îngrijoreze pe părinţi sunt infecţiile respiratorii repetate, tuse, astenie“, explică aceasta pentru News.ro.

Educația medicală este importantă, mai susține medicul, deoarece familia trebuie atenţionată asupra rolului important pe care îl are un consult medical la un tuşitor adult, mai ales dacă există un copil bolnav care intră dintr-o răceală în alta, pentru că aceşti copii, de foarte multe ori, ajung în spitale cu infecţii recurente.

În București e o singură secție pentru copiii cu tuberculoză

În București există o singură secție specială pentru copiii cu tuberculoză, la Lacul Bucura, unde sunt 30 de paturi. Cei mai mulți copii sunt tratați în ambulatoriu, iar cei care ajung să se interneze au forme grave. „Copiii care vin să se interneze de cele mai multe ori se internează pentru că nevoia de investigaţii (...) Copilul nu ştie să expectoreze, recoltarea sputei pentru analize de laborator se face cu intubaj, se face spălătură gastrică, pentru că copilul înghite sputa. De asemenea, tuberculoza afectează foarte frecvent ganglionii din mediastin, este porţiunea dintre inimă şi plămân, o zonă foarte sensibilă, iar aceşti ganglioni se măresc în dimensiune şi, de foarte multe ori, prin inflamaţia pe care o produc, creează fistule care se deschid în căile respiratorii şi practic putem să avem afectarea căilor respiratorii printr-o patologie mediastinală, o problemă severă, gravă, pentru că practic creează comunicarea între plămân şi zona din jurul inimii, şi atunci evaluarea existenţei acestor fistule se face doar prin examen bronhoscopic, o manevră dificil de suportat şi de către un adult“.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026