Costul financiar al maternităţii. Află cât te costă decizia de a deveni mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou studiu arată că veniturile femeilor care au copiii sunt sensibil mai mici decât ale celor care decid să nu devină mame, informează Yahoo News.

Dacă ai şti că a avea un copil va determina o scădere a veniturilor tale cu circa 6%, ai mai lua decizia de a deveni mamă? Dar dacă această decizie ar însemna o diminuare cu 24% a veniturilor obţinute într-o viaţă de muncă?

Un studiu realizat de mai mulţi profesori de la prestigioase universităţi americane dezvăluie costul financiar al maternităţii, în principal pentru femeile instruite, şi care lucrează în poziţii de medium şi top management.

David Elwood de la Harvard, Elizabeth Ty Wilde de la Universitatea Columbia şi Lily Batchelder de la Universitatea din New York au realizat un studiu care a demonstrat că femeile înalt calificate care aleg să devină mame au o scădere considerabilă a veniturilor, chiar dacă aleg să se întoarcă imediat după naştere la locul de muncă, deaorece salariile lor nu vor creşte cu acelaşi procent ca înainte de a deveni mame. Astfel, la ieşirea la pensie, veniturile lor vor fi cu până la 24% mai mici faţă de cele pe care le-ar fi putut obţine dacă nu făceau copii.

Costul maternităţii este mult mai mic pentru femeile care ocupă un post pentru care nu este nevoie de calificare. Oricum creşterea salariilor acestor femei se face lent, fără schimbări bruşte. În schimb, salariile femeilor cu o înaltă pregătire cresc simţitor în perioada în care nu au copiii şi timp apoi să se ajusteze nesemnificativ după ce angajatele devin mame.

Femeile cu un nivel slab de pregătire vor avea la 10 ani de la naşterea unui copil salarii cu 6% mai mici decât cele ale celorlate femei care ocupă poziţii similare, dar care nu au copii. Diferenţa este de 24% în cazul femeilor cu o înaltă pregătire profesională.

A deveni părinte nu are nicio influenţă asupra salariilor bărbaţilor, potrivit aceluiaşi studiu.

Pentru realizarea acestui studiu s-au luat în considerarea creşterile de salarii înainte ca femeile să devină mame şi după ce acestea au născut. Acest lucru a devenit posibil pornind de la un studiu în care a fost urmărită cariera a 12.686 de americani din 1979, când aveau între 14 şi 22 de ani, şi până în 2006, când aveau între 41 şi 49 de ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete