Costin de la BNS a dat autografe ca o vedetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria protestelor din septembrie s-a încheiat ieri, cu „Marşul disperării” organizat de Blocul Naţional Sindical (BNS).

Peste 5.000 de oameni, majoritatea din sectorul privat, au protestat faţă de măsurile de austeritate şi faţă de modificarea legislaţiei muncii, cerând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.Bine organizaţi, cei de la BNS au reuşit să impresioneze trecătorii. Au fost în convoi angajaţi ai sectoarelor private, din energie, construcţii, telecomunicaţii, electronică, bugetari de la Poştă şi personal de pe ambulanţe, mineri, pensionari, gardienii din penitenciare, poliţişti, militari în rezervă, actori şi muzicieni.

În deschiderea coloanei s-au aflat muncitorii de la Automobile Dacia, cu formaţia lor de toboşari, care au bubuit continuu, încercând să-i mobilizeze şi pe bucureşteni. „Când bat tobele de la Dacia în Piaţă înseamnă că nu e bine în ţară! Să bată tobele!", i-a mobilizat pe participanţi, unul dintre lideri. Cele mai dure strigături s-au auzit în Piaţa Victoriei, de unde a pornit marşul: „Ieşi afară/Javră ordinară!", i-au cerut protestatarii prim-ministrului Boc. Spre finalul demonstraţiei din Piaţa Revoluţiei, punctul terminus al "Marşului disperării", Dumitru Costin a acordat autografe pe cozoroacele şepcilor inscripţionate cu sigla Blocului Naţional Sindical. El a fost asaltat de membri de sindicat care-şi doreau un suvernir de la demonstraţia din Capitală, iar preşedintele BNS nu a rezistat insistenţelor. Protestul s-a încheiat cu apelul adresat celorlalte confederaţii de a participa la un miting comun, la 28 octombrie, în Piaţa Revoluţiei.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul