Coordonatorul Comitetului pentru vaccinarea anti-COVID: Ne aşteptăm ca spre sfârşitul lunii decembrie să avem disponibile primele doze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Valeriu Gheroghiţă

Şeful Comitetului naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, afirmă că primele doze de vaccin anti-COVID sunt aşteptate să ajungă în România spre sfârşitul lunii decembrie, "în cel mai fericit caz".

El spune că principalul centru de stocare a acestora va fi Institutul Cantacuzino, urmând să existe alte şase centre, în spitale militare. "Avem toată capacitatea de stocare în condiţiile unui vaccin de minus 80 de grade atunci când acesta va fi disponibil", susţine Gheorghiţă. De asemenea, vor fi centre de vaccinare fixe, dar şi unele mobile, de tip caravană.

"În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie, spre sfârşitul lunii decembrie, să avem disponibile primele doze de vaccinuri de la cel puţin o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vorbim de luna ianuarie-februarie. Ar fi cel puţin 2,4 milioane de doze de la Astra Zeneca şi probabil tot atâtea doze de la Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Digi 24.

El a precizat că din aceste doze probabil vor fi vaccinaţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială şi va începe vaccinarea celei de-a doua categorii, formată din persoanele în stare de vulnerabilitate din punct de vedere medical: vârstnici, bolnavi cronici. El a menţionat că personalul din învăţământ va fi considerat ca fiind parte a personalului din infrastructura critică, urmând a fi vaccinat în a doua tranşă. 

Principalul centru de stocare va fi Institutul Cantacuzino, iar pe lângă acesta vor exista alte şase centre, în sediile a şase spitale militare unde sunt congelatoare care asigură temperaturi de minus 80 de grade Celsius.

"Toate aceste facilităţi există, ele urmează să fie distribuie în centrele regionale. (...) avem toată capacitatea de stocare în condiţiile unui vaccin de minus 80 de grade atunci când acesta va fi disponibil”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Gheorghiţă a precizat că vor fi înfiinţate centre de vaccinare fixe, la nivelul spitalelor, şi centre de vaccinare mobile, de tip caravană, care vor asigura vaccinarea în mediul rural, dar şi vaccinarea angajaţilor care asigură mentenanţa infrastructurii considerate critice. 

În ceea ce priveşte procesul de vaccinare, va exista un personal medical care va face triajul, un medic şi un asistent care vor efectua vaccinarea, şi un al treilea tip de personal care introduce datele în sistem. Va fi şi o altă categorie de personal, care va asigura protecţia echipelor de vaccinare. Acest tip de personal va putea include medici din şcoli, dar şi rezidenţi care să îşi desfăşoare activitatea sub coordonarea medicilor. 

Companiile producătoare vor transporta vaccinul până în aeroport, iar de acolo acestea vor fi preluate de către autorităţile române care vor asigura distribuţia lor în teritoriu. 

El a precizat că vaccinul rezistă 6 luni la temperatura de minus 80 de grade Celsius, afirmând că nu vor fi stocate. 

Aceste vaccinuri sunt "stabile" la temperatura de 2 grade timp de o zi şi în alte patru zile trebuie aplicate. 

Programarea se va face electronic, telefonic sau prin intermediul medicului de familie pentru persoanele din categoria vârstnicilor sau celor care suferă de boli cronice.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă