Control la Spitalul de Arşi din Capitală, dispus de ministrul Sănătăţii. Florian Bodog: Verificăm dacă au fost respectate procedurile privind renovarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control la Spitalul de Arsi din Capitala

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a solicitat să fie făcut, marţi, un control la Spitalul de Arşi din Capitală, pentru a verifica dacă dezinfecţia în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a fost făcută corect înainte de începerea lucrărilor de reabilitare, urmând să fie luate probe de pe toate suprafeţele, dar şi de pe instrumentar.

La Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri urmează să ajungă doi epidemiologi de la Direcţia de Sănătate Publică, inspectori de la Inspecţia Sanitară de Stat şi specialişti de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Verificările intervin în contextul apariţiei unor informaţii în presa centrală potrivit cărora pereţii unităţii medicale nu ar fi fost decontaminaţi sau dezinfectaţi înainte de a se face reabilitarea. Astfel, pereţii vechi ar fi fost acoperiţi cu rigips.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a explicat că vrea să verifice dacă procedurile referitoare la renovare au fost respectate.

„În urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor cu privire la Spitalul de Arşi, în cursul zilei de ieri, împreună cu Inspecţia Sanitară de Stat, am semnat un ordin prin care am trimis o echipă formată din specialişti de la Inspecţia Sanitară de Stat, ai Direcţiei de Sănătate Publică, inspectori şi specialişti de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, mai precis epidemiologi, care să verifice procedurile, starea de fapt şi să dispună măsuri”, a explicat oficialul pentru digi24.ro.

Bodog a precizat că a discutat cu managerul de la Spitalul de Arşi în cursul zilei de luni, care i-a comunicat că au fost luate probe şi de către reprezentanţii unităţii sanitare. „Practic, ei caută dacă au fost respectate procedurile cu privire la demararea renovării, dacă la momentul de faţă există probleme, dacă există focare de infecţie care pot fi puse în evidenţă prin analize, dacă s-au făcut analize la momentul demarării procesului de reabilitare. Deci, tema de control şi-o stabilesc singuri, nu este stabilită de MS”, a spus Bodog.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Cristina Pelin, declara luni că nu a primit nicio solicitare pentru o inspecţie epidemiologică la Spitalul de Arşi, Secţia de Terapie Intensivă nefiind deschisă, dar când va exista o astfel de cerere vor fi recoltate probe de peste tot, aşa cum prevede legea.

Pereţii trebuie trataţi cu anumite substanţe

Ea a explicat că pereţii trebuie trataţi cu anumite substanţe şi că sunt izolaţi cu produse speciale, care să nu permită dezvoltarea microbilor. „Dacă există o suspiciune că ar exista microbi în pereţi, vom recolta probe şi de acolo. Dar la pereţi este important cu ce material au fost izolaţi, pentru că sunt materiale izolante care nu permit dezvoltarea microbilor", a mai spus directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

Inspecţia pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare în cazul Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi va urmări dacă sunt respectate circuitele, dacă sterilizarea şi dezinfecţia sunt efectuate corect, a precizat dr. Cristina Pelin.

„Vom analiza dacă sterilizarea şi dezinfecţia sunt efectuate corect. Vor fi recoltate probe de pe toate suprafeţele, din sală, de pe pereţi, de pe mese, de pe instrumentar, din aerul condiţionat, care acum este oprit. Probele vor fi analizate în laboratoare acreditate pentru aceste servicii", a mai spus dr. Pelin.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi, dr. Adrian Stănculea, a spus că probele analizate până acum de unitatea sanitară sunt negative. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au arătat, luni, că analizele realizate de către Spitalul de Arşi au fost asumate prin documente oficiale, care au stat la baza începerii şi derulării lucrărilor.

Secţia ATI, închisă în urma unui control DSP Bucureşti

Aceştia au adăugat că nu au primit nicio notificare, în octombrie-noiembrie 2016, despre existenta altor analize medicale făcute la pereţii din interiorul secţiei ATI, precizând că numai Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti are atribuţii în redeschiderea sau nu a Secţiei ATI a spitalului.

Secţia Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi a fost închisă în urma unui control al inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, iar redeschiderea acesteia se va face numai după primirea avizului de conformitate dat de aceeaşi instituţie, a precizat Primăria Sectorului 1.

Oficialii primăriei au mai spus spun că, deşi responsabilitatea repunerii în funcţiune a Secţiei ATI de la Spitalul de Arşi revenea în exclusivitate Ministerului Sănătăţii, Primăria Sectorului 1 s-a angajat să preia şi să finanţeze lucrările, dar numai în condiţiile în care acestea erau făcute la cererea şi cu avizul autorităţilor medicale competente.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști