Conspiraţia tăcerii pauzelor publicitare

În timp, telespectatorul este în mod subconştient sugestionat chiar să nu se mai obosească să schimbe canalul, că oricum peste tot e pauză publicitarăDe mai mult timp constat un paradox, pe

În timp, telespectatorul este în mod subconştient sugestionat chiar să nu se mai obosească să schimbe canalul, că oricum peste tot e pauză publicitară
De mai mult timp constat un paradox, pe care îl realizează de altfel fiecare dintre dumneavoastră atunci când apasă cu înverşunare butoanele telecomenzii, încercând să scape de aceleaşi reclame plicticoase pe care le-a mai văzut de 50 de ori. Paradoxul constă în faptul că pe aproape toate celelalte posturi comerciale găsim tot pauză publicitară. Epuizând variantele care pot suscita oarece interes, ne oprim resemnaţi pe unul dintre posturile tv, aşteptând să reînceapă filmul sau talk-show-ul pe care îl urmăream. Chiar şi pentru profesionişti, care teoretic sunt interesaţi de reclame, opulenţa pauzelor publicitare este deprimantă. Ne aflăm într-un cerc vicios, în care există o singură victimă: dumneavoastră, telespectatorul. Televiziunile vor cât mai multă reclamă pentru a avea încasări cât mai mari, agenţiile de media, pentru a avea bugete mai mari şi comisioane mai grase, clienţii, în speranţa de a câştiga cote de piaţă sau măcar a nu fi mai prejos decât concurenţa. Numai că dumneavoastră, telespectatorul, aveţi o armă magică: telecomanda. Cu ea îi puteţi sancţiona pe cei care exagerează cu reclamele, schimbând canalul. Cel puţin, aşa scrie la carte, la lege, sau, mă rog, la consiliul concurenţei. Sau aşa ar trebui să scrie, fiindcă nu am văzut în atâţia ani nicio voce care să se ridice şi să semnaleze situaţia, nicio instanţă care să se autosesizeze, niciun partid politic care să protesteze. Fiindcă, atunci când telespectatorul vrea să-şi exerseze dreptul său la liberă alegere, constată că pe toate posturile comerciale, exact în acel interval orar, toată lumea ia pauză publictară. A naibii coincidenţă, monşer! Toate televiziunile se bat cu pumnii în piept că fac audienţă cu o emisiune sau alta. Numai că, vedeţi dumneavoastră, televiziunile nu sunt plătite pe audienţa din timpul programelor, ci pe audienţa din timpul pauzelor publicitare. Dacă pauzele nu sunt aliniate, telespectatorul sare în pauza publicitară la filmul de pe postul concurent, iar când aici vine pauza, se întoarce la programul iniţial. Programele fac audienţă, dar pauzele publicitare, ioc. Telespectatorul câştigă, dar toate televiziunile pierd. Dacă, în schimb, printr-o a naibii coincidenţă, se întâmplă ca toate posturile să ia pauza publicitară în acelaşi timp, telespectatorul e obligat să se uite la o pauză publicitară, şi chiar dacă telespectatorii, în mod individual, se mută, în medie, audienţa rămâne constantă. În timp, telespectatorul este în mod subconştient sugestionat chiar să nu se mai obosească să schimbe canalul, că oricum peste tot e pauză publicitară. În felul ăsta, fiecare îşi păstrează audienţa acaparată în timpul programelor. Patronii televiziunilor se îmbogăţesc, telespectatorii îşi pierd dreptul de a alege şi nimeni nu vede nimic. S-a ajuns până acolo încât sunt aliniate chiar şi unele reclame. Schimbi, şi găseşti aceeaşi reclamă, în acelaşi calup de secunde, pe două-trei posturi. D'apăi nene Trahanache, famelie mare, renumeraţie mică, după buget. Cine mai stă să numere steagurile? Pardon, spot-urile...