Concediu de adaptare de până la doi ani pentru familiile care adoptă copii
0Familiile care adoptă copii aflaţi în sistemul de protecţie ar putea să beneficieze de un concediu de până la doi ani, pentru a ajuta copilul să se adapteze în noua familie, a anunţat joi, la Conferinţa Naţională pentru Adopţie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a spus că această prevedere a fost introdusă în propunerile de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, în urma cererilor pe care ANPDCA le-a primit de la părinţi care au adoptat, de la fundaţiile care au experienţă în acest domeniu, dar şi de la specialiştii din direcţii, potrivit Mediafax.
"Ne-am gândit să intervenim cu această modificare la lege, nu atât pentru nevoile adoptatorului, ci pentru nevoile copilului care a fost adoptat. Mulţi dintre aceşti copii vin, în această etapă, cu oarecare tulburări emoţionale, uneori cognitive, alţii cu probleme de sănătate. În plus, ei au nevoie ca mama să stea acasă lângă ei, pentru o anumită perioadă, până când se acomodează. Nevoile copiilor adoptabili şi adoptaţi diferă mult şi semnificativ faţă de nevoile unui copil biologic. La fel, şi nevoia de intervenţie a familiei care a adoptat copilul este alta. Din aceste considerente şi pentru a ne asigura că cel mic nu mai trece prin alte stări emoţionale sau prin alte dificultăţi în evoluţia lui, ne-am gândit să cuprindem în proiectul de modificare a Legii 273 şi acest concediu, pe care sperăm să ni-l aprobe cei care decid mai departe", a declarat Gabriela Coman.
Un drept pe modelul concediului de creştere a copilului
Ea a explicat că şi-ar dori ca acest concediu să fie similar celui pentru îngrijirea copilului, însă acest lucru nu a fost încă stabilit.
"Trebuie să mai vorbesc cu specialiştii, pentru că, în funcţie de vârsta copilului, s-ar putea să avem nevoie şi de perioade de concediu diferite. Eu l-aş vrea similar cu perioada de concediu acordată pentru copilul care are 0 - 2 ani, dar s-ar putea ca pentru copiii mai mari să reducem puţin din perioadă. Nu ne-am gândit încă", a mai spus preşedintele ANPDCA, amintind că, în prezent, acest concediu se acordă doar celor care adoptă copii mai mici de doi ani.
Simona Czudar, preşedintele organizaţiei Ador Copiii şi părinte adoptiv, a declarat că a solicitat acest concediu chiar şi Avocatului Poporului, printr-un memoriu.
”Când are loc o adopţie, copilul trăieşte un nou abadon”
"Este în primul rând nevoia copilului venit din sistemul de protecţie specială de a fi integrat într-o nouă familie şi într-o nouă structură. Practic, când are loc o adopţie, copilul trăieşte un nou abadon. El se desparte de asistentul maternal sau de persoanele de referinţă alături de care a crescut până în momentul adopţiei. Şi dacă tot ne preocupă copilul, trebuie să îi recunoaştem această nevoie de asistenţă şi de servicii specializate şi după integrarea în familia adoptivă. Perioada de acomodare a lui la noua structură şi la noile repere din viaţă diferă în funcţie de trauma prin care el a trecut, de vârsta pe care o are. După modelul statului francez, sper să reuşim să determinăm autorităţile din România să adopte o astfel de preveedere şi în ţară", a spus Czudar.
Ea a mai spus că, în cazul său, acomodarea cu copilul a durat peste şase luni din momentul adopţiei.
"Ca şi multe alte familii, a trebuit să îmi dau demisia şi să rămân acasă cu fetiţa, ca să o ajut să se integreze în familie şi să depăşească stresul acomodării la noul oraş, la noua casă, la noua structură. Şocul este foarte mare şi trebuie să fim alături de ei şi să îi ajutăm. A fost dificil", a mai spus preşedintele Ador Copiii.
Şi directorul executiv al Fundaţiei SERA România, Bogdan Simion, consideră că un astfel de concediu este necesar. În opinia sa, perioada pentru care se acordă acest concediu ar trebui să fie stabilită în funcţie de realităţile copilului şi ale familiei.
”Adopţia, o naştere a unui copil într-o nouă familie”
"Adaptarea copilului şi a familiei este un proces continuu. Familia naturală se adaptează în permanenţă la dezvoltarea copilului şi copilul se adaptează în permanenţă la părinţii săi. (...) Dacă privim adopţia ca o naştere a unui copil într-o nouă familie, cred că ar trebui aplicate aceleaşi norme, aşa cum se aplică părinţilor naturali. (...) În funcţie de profilul copilului, cred că şi acest concediu ar trebui adaptat la realităţile copilului şi ale familiei. Dar, în orice caz, un astfel de concediu ar trebui aplicat şi familiilor adoptive", a spus Bogdan Simion.
Actuală formă a Legii adopţiei este în vigoare din 7 aprilie 2012, una dintre principalele modificări aduse de aceasta fiind deschiderea parţială a adopţiilor internaţionale, în sensul în care şi românilor care locuiesc în străinătate le este permis să înfieze un copil din România.
Lege în curs de modificare
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDCA), Gabriela Coman, a anunţat, săptămâna trecută, că va propune un set de modificări privind Legea adopţiei, care vizează reducerea unor termene şi simplificarea unor proceduri şi ar urma să fie prezentate în octombrie.
Preşedintele ANPDCA a explicat că propunerile de modificare există deja, dar vor putea fi prezentate, ca proiect de lege refăcut, până la jumătatea lunii octombrie, scrie Mediafax.
Pe aceeaşi temă:
Legea adopţiei va fi modificată