"Comunistul de 24 de carate", reales

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Axinte, primarul localităţii sucevene Liteni, este în funcţie din 1978, cu o întrerupere de numai patru ani. Deşi oamenii din comuna Liteni sunt nemulţumiţi că "satul lor nu arată

Mihai Axinte, primarul localităţii sucevene Liteni, este în funcţie din 1978, cu o întrerupere de numai patru ani.

Deşi oamenii din comuna Liteni sunt nemulţumiţi că "satul lor nu arată ca un oraş", îl aleg pe Axinte ca primar de mai bine de 25 de ani. Considerat ba "comunist de 24 de carate", ba un "bun gospodar", edilul nu se lasă până nu iese la pensie direct din primărie.

În 1976, pe când avea doar 25 de ani, Mihai Axinte a ajuns viceprimar al comunei. După doi ani a devenit primar al unei comune învecinate, iar în 1981 a preluat funcţia de primar al comunei natale Liteni. Alegerile din 1996 le-a pierdut, dar patru ani mai târziu a fost ales la o diferenţă considerabilă faţă de contracandidatul său.


Primarul din Linteni consideră că succesul politic pe care l-a avut nu este întâmplător. "Muncesc mult şi fac totul cu pasiune. În primărie vin în fiecare zi la ora 6.00 şi până la ora 8.00, când apar ceilalţi, verific toate actele. Seriozitatea este cheia longevităţii în funcţia de primar", spune Mihai Axinte.


"Mai candidez şi anul acesta, apoi ies la pensie"


De altfel, în 2006 a primit diploma de cel mai activ primar din partea Asociaţiei Oraşelor din România. "Mai candidez şi anul acesta şi apoi ies la pensie. Dar nu de tot. Am să-l rog pe primarul care va fi în funcţie atunci să-mi dea şi mie un birou pe aici", glumeşte Mihai Axinte.


La capitolul investiţii, edilul-şef enumeră mândru construcţia noului sediu al primăriei, cele două sisteme de alimentare cu apă, sistemul de canalizare şi staţia de epurare, finanţarea fiind obţinută din fonduri europene. "Pentru 85 de kilometri de drumuri suntem pe punctul de a finaliza un proiect, în valoare de 64 milioane de lei. Dacă vom reuşi să finalizăm acest proiect, toate uliţele vor fi asfaltate", completează Mihai Axinte.


Între bun gospodar şi manipulator


De altfel, starea drumurilor din comuna devenită oraş în urmă cu patru ani este principalul motiv de nemulţumire a locuitorilor din Liteni. Aneta Păvăluc ar vrea ca locul unde trăieşte să arate aşa cum a văzut ea la televizor.


"Dacă tot suntem în Uniunea Europeană, ar trebui făcute mai multe, să arate şi satul nostru ca un oraş. Taxe şi impozite plătim ca la oraş, dar condiţiile nu sunt ca la oraş", spune revoltată femeia. Aceeaşi problemă îl macină şi pe Constantin Poenaru. Bărbatul i-a cerut primarului să asfalteze drumurile pentru că "ne-am săturat să înotăm prin noroaie.

Putea să facă mai multe pentru noi, că tot promite, dar până acum nu s-a prea ţinut de cuvânt". În ceea ce priveşte longevitatea primarului Axinte, părerile sunt împărţite în rândul celor câteva mii de locuitori ai oraşului. "E un comunist de 24 de carate.

A manipulat lumea şi aşa a reuşit să ajungă primar. Pentru comună nu a făcut nimic că, uitaţi, oraşul nostru e plin de gropi", susţine Mihai Olaru, un bătrân de 72 de ani. Pe de altă parte, sunt şi oameni care îl văd drept un bun gospodar. "Este un bun gospodar. Trebuie să rămână primar pentru că ştie să vorbească cu oamenii şi să le rezolve problemele", a spus Mihai Vornicu, un alt locuitor din Liteni.

Citiţi în ziarul de mâine: Mihaiu Tun.

Comuna Cucuteni, din judeţul Iaşi, este condusă de acelaşi om încă din anul 1972. Primarul Mihaiu Tun consideră că şi-a păstrat funcţia atâtea decenii pentru că este un om cu credinţă în Dumnezeu şi respect faţă de săteni. De altfel, edilul se pregăteşte să candideze pentru încă un mandat. "E un om drept, dom'le, şi ne-ascultă pe toţi", spun la rândul lor localnicii din Cucuteni.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG