Compania Terapia: O primă tranşă de 220.000 de doze de FluGuard va ajunge la pacienţii cu forme uşoare şi moderate de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Terapia a anunţat că, din 15 octombrie, o primă cantitate de 220.000 de tablete de favipiravir, medicament destinat pacienţilor cu forme uşoare şi moderate de COVID-19, va ajunge în depozitele Unifarm. În total, va fi asigurată cantitatea necesară pentru circa 10.000 de pacienţi.

„Terapia - o companie SUN PHARMA  -  anunţă că începând cu 15 octombrie 2020 prima cantitate de 220.000 de tablete de favipiravir (FluGuard), dintre care 20.000 reprezintă o donaţie pentru spitalele COVID-19, intră în depozitele Unifarm SA”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Cantitatea totală care va fi asigurată în următoarele 6 luni pentru tratamentul pacienţilor cu forme uşoare şi moderate de COVID-19 este de 770 000 de tablete, reprezentând necesarul pentru circa 10.000 de pacienţi, conform recomandărilor protocolului terapeutic din 10 august 2020 al Ministerului Sănătăţii. 

Totodată, compania analizează şi posibilitatea transferului tehnologic al fabricării medicamentului în unitatea din Cluj-Napoca, în încercarea de a facilita astfel accesul la tratament al unui număr mare de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 din ţară.

Terapia: Antiviralele blochează multiplicarea virusului

„Provocările pandemiei COVID-19 au însemnat, pe lângă o cursă fără precedent pentru dezvoltarea unui vaccin, şi nevoia urgentă a unui tratament antiviral eficient. Conform ultimelor cercetări medicale, virusul SARS-CoV-2 are un «călcâi al lui Ahile». Este vorba despre ARN - polimerază virală, o enzimă esenţială pentru multiplicarea virusurilor în celulele umane. Noile dovezi justifică utilizarea antiviralelor care blochează această enzimă pentru tratamentul COVID-19”, arată sursa citată. 

Favipiravir este un medicament antiviral, inhibitor al ARN - polimerazei, dezvoltat şi utilizat în Japonia din 2014 şi în China din 2016, pentru tratamentul gripei severe sau al gripei cauzate de tulpini noi de virus gripal. Favipiravir este utilizat inclusiv pentru tratamentul de urgenţă sau compasional al infecţiilor cu virusul influenza, virusul Ebola, virusul Lassa, virusul rabic, norovirusul şi virusul febrei severe cu sindrom trombocitopenic.

Cum acţionează medicamentul favipiravir

„Dovezile clinice recente în COVID-19 au arătat că favipiravir ameliorează modificările radiologice pulmonare cu eliminarea mai rapidă a virusului, în 4 zile faţă de 11 zile, fiind superior lopinavir - ritonavir şi mai bine tolerat. Mai mult decât atât, favipiravir reduce durata bolii până la vindecare, de la 14,7 la 11,9 zile, numărul pacienţilor cu forme uşoare sau moderate care au primit favipiravir şi s-au vindecat fiind cu 28% mai mare în comparaţie cu tratamentul standard”, arată reprezentanţii Terapia.

De asemenea, pentru următoarea perioadă sunt aşteptate rezultatele altor 36 de studii clinice internaţionale cu favipiravir pentru COVID-19, desfăşurate inclusiv in Italia, SUA, Germania şi Canada.

Favipiravir este intrat deja în arsenalul terapeutic pentru COVID-19, fiind utilizat în China, India şi Rusia, iar în viitorul apropiat şi în Japonia.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort