Compania monstrilor. Sa mori de ras!
0Cum nu se poate mai simpatica aceasta companie a unor "monstri" de diferite calibre, locuitori ai unei cetati numite, evident "Monstropolis", amenintati cu somajul sau, Doamne fereste, mai rau, cu
Cum nu se poate mai simpatica aceasta companie a unor "monstri" de diferite calibre, locuitori ai unei cetati numite, evident "Monstropolis", amenintati cu somajul sau, Doamne fereste, mai rau, cu disparitia daca vor fi lipsiti de "obiectul muncii" lor: producerea spaimei. Frica este, bineinteles a copiilor trimisi la culcare, devenita aici marfa sistematic fabricata, dupa cele mai noi tehnologii, numai buna sa iasa din dulapurile celor mici la ore fixe. Dusmanul lor de moarte este rasul, iar pericolul "punctual", ca sa folosim limbajul zilei, este o intrusa, o fetita din lumea noastra, nimerita din eroare, dintr-o slabire a vigilentei, in terifiantul "Monstropolis", careia mogaldetei ii provoaca, vai, rasul. Dar cum nu toti monstrii inteleg sa se supuna autoritatii si despotismului, doi dintre ei sunt gata de orice sacrificiu pentru a o readuce pe micuta prietena, vie si nevatamata, in lumea in care "monstrii" sunt doar personaje de poveste. Parte componenta a succeselor cinematografului american din ultima vreme, animatia pe computer, destinata deopotriva celor mici si maturilor, s-a impus atat de mult incat, dupa triumful lui "Shreck", lista nominalizarilor la Oscar s-a imbogatit, iar un festival precum cel de la Berlin nu a ezitat sa premieze un exemplar al acestui gen. "Compania monstrilor" detine si el patru nominalizari pentru "cel mai bun film de animatie", "cel mai bun montaj de sunet", "cel mai bun cantec" si "cea mai buna muzica originala". Asocierea studiourilor Walt Disney si Pixar, care au produs "Toy Story" 1 si 2, "A Bug's Life", se dovedeste fructuoasa, iar John Lasseter, autorul lui "Toy Story", acum producator executiv, si-a sustinut ucenicul, pe Pete Docter, care debuteaza cu acest "Monsters, Inc." Muzica apartine lui Randy Newman ("Toy Story"). O adevarata incantare sunt vocile actorilor care vorbesc in numele monstrilor. Ne putem imagina cat de mult s-au amuzat, in studioul de inregistrare, John Goodman, Billy Crystal, Steve Buscemi, James Coburn, Jennifer Tilly, Bob Peterson, John Ratzenberger. Durata: 1h20'. Distribuit de Glob Com Media.