"Coloana timpului - Joc cu Infinitul" - la intrarea in Capitala dinspre Pitesti
0Prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, si primarul sectorului 6, Dan Alexandru Darabont, au inaugurat ieri monumentul "Coloana Timpului - Joc cu Infinitul". La eveniment a participat si un sobor de
Prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, si primarul sectorului 6, Dan Alexandru Darabont, au inaugurat ieri monumentul "Coloana Timpului - Joc cu Infinitul". La eveniment a participat si un sobor de preoti. Situat pe bulevardul Iuliu Maniu, la intrarea in Capitala de pe autostrada Bucuresti-Pitesti, monumentul a fost realizat de artistul Panait Badiu in laboratoarele Universitatii Politehnice Bucuresti. "Monumentul este foarte important pentru comunitate, mai ales ca a fost inaugurat de Ziua Libertatii Romaniei, la 13 ani dupa Revolutie. Cred ca reprezinta, in primul rand, un moment de reflectie asupra a ceea ce insemnam, pentru ca totul este trecator. Nu conteaza ce functii avem si cat vom mai rezista in aceste pozitii si trebuie sa ne gandim mai serios la ceea ce a insemnat moartea atator tineri in revolutia din 1989", a declarat prefectul Gabriel Oprea. "Coloana Timpului - Joc cu Infinitul" are 16 metri inaltime, o greutate de doua tone si este alcatuit din 35 de module din aluminiu. "Monumentul este reprezentativ pentru sectorul 6. Pana in urma cu catva timp, aici era amplasat un kitch dupa Coloana Infinitului, care se deteriorase in proportie de 70 la suta. Acum avem un nou monument care sa le spuna "Bun venit" tuturor celor care intra in Capitala prin sectorul 6", a declarat primarul Dan Alexandru Darabont.