Exclusiv 10 ani de la Colectiv. Victimele tragediei au căzut din infernul focului, în cel al birocrației românești. Monica Althamer: „Facem expertiză la expertiză, dar omitem că există cauza morții: septicemie"

La zece ani de la incendiul din Colectiv rămân urmele adânci ale celor care au supraviețuit și durerea celor care și-au pierdut apropiații. Unii au murit în noaptea tragediei, alții în zilele următoare, răpuși de un sistem nepregătit, care a refuzat ajutorul extern și nu și-a recunoscut limitele. Monica Althamer este unul dintre oamenii care au intervenit atunci și continuă să ajute și azi, în memoria lui Alexandru Hogea – primul pacient cu arsuri pentru care a luptat.

Monica Althamer a aflat de la televizor despre incendiul din Colectiv. Era navigator medical la o asociație, adică oferea suport pacienților și familiilor acestora pentru a facilita accesul la îngrijirea medicală adecvată. A pornit lupta pentru cei afectați de incendiu la câteva zile după Colectiv, atunci când deja era vizibil că, în ciuda declarațiilor autorităților, România nu făcea față. 

,,Accidentul se întâmplase în București, ei au ajuns în marile spitale ale Bucureștiului. Motiv pentru care, cel puțin în primele ore, primele zile, cu toți am avut liniștea asta că... sunt în spitale de urgență, sunt bine îngrijiți. Era ce ni se transmitea (...) că avem tot ce ne trebuie și sunt îngrijiți așa cum ar trebui să se întâmple această îngrijire.

Eu consiliam pacienți cu afecțiune oncologice. Nu intrasem în contact până la acel moment niciodată cu un pacient cu arsură severă. Legislația care se referă la drepturile pacientului este însă aceeași, motiv pentru care mi-am oferit cunoștințele celor afectați de accident, mai concret familiilor lor, pentru că nu aveam atunci acces la răniți. (...) Și nici n-a fost greu să aflăm, eu și cei care făceau și atunci ce fac eu și astăzi, navigație medicală, marile centre din Europa în care se tratează arsură severă, ghidurile și protocoalele internaționale. Trebuia doar să știi să citești și să știi o limbă de circulație internațională ca să îți iei informația necesară, să înțelegi ce se întâmplă. Am început mai târziu, foarte târziu și pentru mulți prea târziu demersurile.

Primul pas a fost să localizăm, că nu eram singura care încerca să ajute atunci, centrele care ar putea să primească răniții. În concret să facem ce ar fi trebuit să se facă în mod organizat către instituțiile statului și să contactăm aceste clinici să vedem în ce condiții ar putea accepta și cât de repede pacienți", povestește Monica. 

Alexandru Hogea, primul pacient cu arsuri pentru care a luptat

Primul pacient pentru care a încercat transferul, alături de colegii din asociație, a fost Alexandru Hogea, un tânăr de 19 ani, transportat după incendiu la Spitalul Universitar din București. 

„Prima discuție cu tatăl lui Alexandru Hogea am avut-o în 4 noiembrie, atunci m-a sunat el, era în Spitalul Universitar.  Tot în 4 noiembrie am primit un prim accept pentru Alexandru din Viena. Alexandru era în ATI, deci era mare ars. Era în stare critică, însă stabil, pentru că dacă n-ar fi fost stabil nu am fi putut să solicităm transfer și nici nu am fi primit un accept. Suprafața afectată era de aproximativ 30%".

Pe 5 noiembrie, s-a cerut transferul reprezentaților spitalului din România. 

„Și a început un război care s-a derulat câteva ore cu reprezentanții spitalului, s-a alăturat și ministrul Sănătății în acea zi. A fost o dezbatere halucinantă, pentru că vorbeam de legislații internaționale și anume de formularul european S2 și de condițiile în care acel formular poate fi eliberat astfel încât pacienții să beneficieze de tratament pe teritoriul unei alte țări din Uniunea Europeană, în condițiile în care în România tratamentul corespunzător nu putea fi acordat în timp util. Criteriile legale erau îndeplinite, era foarte ușor de constatat că sunt îndeplinite și totuși a fost nevoie de o dezbatere de ore și primele răspunsuri au fost, bineînțeles, că ,,nu", spune Monica. 

,,Ajutorul internațional a venit târziu pentru că atunci au acceptat autoritățile statului"

Nicio țară nu avea în acel moment atâtea paturi câte ne-ar fi trebuit nouă pentru pacienții cu arsuri grave din Colectiv. Tocmai de aceea, să acceptăm ajutorul și că suntem depășiți de situație era firesc, spune navigatorul medical. Numai că asta nu s-a întâmplat, iar sprijinul, deși oferit devreme, a venit prea târziu pentru unii dintre pacienți. Inclusiv pentru Alexandru.

,,A venit târziu pentru că atunci că atunci au acceptat autoritățile statului și au acceptat cu luptă. Este profund anormal să ți se facă consultanță juridică pe legislație sanitară de către familia unui pacient și reprezentanții lui din societatea civilă. Este anormal ca la nivel de management de spital - care spitale au juriști - și la nivel de Ministerul Sănătății, să fie necesare războaie cu societatea civilă și cu familiile pacienților astfel încât să recunoști care sunt drepturile unui pacient.

A dovedit istoria că aveam dreptate cu toții, pentru că ei au plecat așa, cu formularul S2, dar au plecat cu întârziere. Recunoașterea publică s-a făcut în data de 5 noiembrie, că da, vor beneficia de formularul S2 pentru plata tratamentului în străinătate și că vor începe transferuri. Începuseră să vină echipe medicale din țări din Europa și din Israel, care să vadă pacienții să evalueze și să organizeze transferuri. Nu e ușor să organizezi transferul unui mare ars, toate aceste proceduri au luat din nou timp.

Deși Alexandru avea un accept din data de 4 noiembrie, a plecat pentru tratament în străinătate în 7 noiembrie, după o altă gafă de organizare. El trebuia să plece, conform informațiilor transmise familiei și conform documentelor semnate de părinți, în Belgia. Părinții au plecat în Belgia, am organizat, ca navigator al lor, transportul cu un zbor de linie către Belgia, pe considerentul că va pleca și fiul lor. În momentul în care ei se îmbarcaseră, am aflat că, fără să fie anunțat spitalul, Alexandru nu a fost luat din secția ATI a Spitalului Universitar și că nu se găsea în avionul care pleca spre Belgia cu răniții care au primit ajutor medical acolo.

Câteva ore mai târziu, după alte demersuri, alte telefoane haotice, cu părinții întâi în avion și apoi în aeroport în Belgia, am aflat că va pleca totuși, dar către Viena, motiv pentru care am căutat alte bilete de avion să mutăm familia lui Alexandru din Bruxelles în Austria". 

„De ce atât de târziu?”

În Austria, unde medicii au pus o întrebare care, zece ani mai târziu, încă răsună în mintea celor care l-au iubit pe Alexandru: 

„,A fost o întrebare pe care au pus-o repetitiv, cât Alexandru a mai fost încă în viață, în timp ce se chinuiau să-l țină în viață și după 22 noiembrie, când el a murit. Au repetat constant asta: «De ce atât de târziu?». De ce a fost adus abia atunci. Suprafața lui afectată, repet, era de aproximativ 30%. Mare parte din plăgile lui erau aproape vindecate în momentul în care a murit. A murit de sepsis, nu l-a ucis arsura și e important pentru că au trecut 10 ani și continuăm să ne învârtim în jurul cozii, deși există documente care explică care a fost cauza morții. Noi ne învârtim și repetăm expertiză la expertiză și după zece ani. În dosarul Colectiv 2 (n.r cel care vizează felul în care s-a intervenit după incendiu) nu că încă nu există concluzii, încă e în faza de cercetare sau ce Dumnezeu să se întâmple acolo, închis, redeschis. Și facem expertiză la expertiză raportându-ne la hârtii. Dar omitem ce este totuși scris în hârtiile alea și cauza morții. Și la Alexandru și nu doar la el, a fost sepsis".

Informațiile despre infecții lipseau din documentele trimise spitalului din Austria

Că are infecții care au dus la septicemie, familia lui Alexandru și Monica au aflat tot de la medicii din Austria, după ce i-au repetat analizele. În documentele trimise din România lipsea orice astfel de specificație.

„Am tradus documentul medical de transfer al lui Alexandru. Exista menționată informația că s-au recoltat culturi și că avea febră, dar nu rezultatul culturilor. Deși erau disponibile, nu au fost menționate informațiile în raportul lui medical. Ce s-a întâmplat? A ajuns într-un centru de mari arși și oamenii ăia respectau, nu-i așa, protocoalele și ghidurile internaționale. Au verificat documentele, au văzut că primea antibiotice - părea că le primește nejustificat, câtă vreme nu era evidențiată vreo infecție - motiv pentru care au oprit antibioticul să recolteze ei culturi și au zis că îl vor introduce în momentul în care au culturi pozitive și știu ce antibiotic va fi necesar în funcție de infecție, dacă se evidențiază vreuna. Culturile alea iau timp. Din nou s-a pierdut timp și s-a pierdut timp deși era într-un centru de specialitate, pentru că oamenii ăia așteptau conform protocoalelor rezultatele. Și am aflat întâi de acolo și apoi am văzut că existau și în România rezultate chiar din dată de 5, deci cu două zile înainte de transferul lui. Avea infecții, una dintre ele era cu rezistență la toate antibioticele existente".

Nici în cazul pacienților Colectiv transferați în Belgia, nu au fost specificate infecțiile nosocomiale în dosarele medicale.

„Nu cred că este cuvântul corect «omisiune», însă rămâne să afle instituțiile abilitate să ancheteze dacă a fost omisiune. Omisiune înseamnă să îți scape ceva, să uiți. Când „omiț” pentru aproape toți, cel puțin cei pe care-i cunosc eu, nu doar Alexandru... Au ajuns și în Belgia, a fost atunci un scandal, pentru că „omitem", „uităm" lucruri, dar suntem orgolioși. Medicul belgian care a primit pacienți din România și care i-a tratat, a vorbit public despre asta în noiembrie 2015, despre faptul că pacienții aveau în documente și li se administrau antibiotice, dar nu aveau menționate infecțiile pentru care li se administrau aceste antibiotice. Din fericire, el fiind medic militar, a intuit ce se întâmplă și nu a întrerupt tratamentul, tratamentul cu care ei au venit din România, în timp ce și-au făcut în paralel verificările.

Doctorul Serge Jennes se numește, care a ajutat foarte mult România și pacienții cu arsuri din România și a adus, fără să știe, o contribuție importantă inclusiv la legislația pe care noi o avem astăzi și care ajută astăzi pacienții români, a fost acuzat că a umilit poporul român. Un medic militar a fost acuzat că a jignit poporul român în momentul în care a vorbit despre infecțiile multirezistente pe care le-au găsit ei la pacienții transferați. Adică omul a spus un adevăr. Eu nu m-am simțit jignită, ba din contră o să îi fiu recunoscătoare doctorului Jennes pentru tot ce a făcut atunci și în cei 10 ani".

De ce au încercat să se opună transferurilor cei care aveau putere de decizie? E o întrebare cu mai multe răspunsuri, crede Monica Althamer.

,,Nu cei de la patul pacientului au pus piedici. Nu am în acest moment vreun reproș. S-a întâmplat în ultimii 10 ani să mai fac asta, dar vizavi de Colectiv personal n-aș putea să vă dau nume de medici care să fi tratat direct pacienții. Ci cumva cei care au fost în funcție de decizie, cei care au temporizat sau împiedicat transferurile, cel puțin de la nivel de șef de secție în sus. (...)

De ce au făcut asta... Este pur părerea mea și, din nou, câți ani ne-or mai trebuit nouă peste cei 10 care au trecut deja să-și facă treaba și organele de anchetă, de cercetare penală... O să aflăm adevărul, deci pot doar să presupun din ce am auzit, simțit. Motivele au fost financiare și din acest orgoliu. Îmi este neclar de unde ne vine. Adică, ce-ți lipsește să recunoști că nu ai tot ce-ți trebuie? Pentru că aici nu este concurs și nu era evaluată competența nimănui. N-a dat nimeni vreun examen  «hai care știi să tratezi arsură în România?». Era vorba despre unde în lume se poate mai mult și mai bine pentru atâția pacienți deodată. S-a întâmplat același lucru recent în Macedonia. Macedonia nu a pus orgoliu și nici aspectul financiar în fața vieții pacienților, motiv pentru care au fost transferați rapid.

Discuția de la Universitar în cazul lui Alexandru s-a învârtit foarte mult în jurul aspectelor financiare. Extrem de mult, deși avea un drept legal ca statul să plătească pentru el, așa cum aveau toți ceilalți și așa cum are orice pacient, indiferent de afecțiunea pe care o are, dacă tratamentul nu îi poate fi oferit în țara noastră în timp util și dacă vorbim de tratamente aflate în pachetul de bază. Erau îndeplinite condițiile și totuși s-a discutat ore în șir despre aspectele financiare, despre cum o să vină Curtea de Conturi și o să întrebe «De ce au transferat? De ce ne-au tratat aici?». Din informațiile mele - și cred că le aveți pe aceleași - la Curtea de Conturi nu lucrează medici de diverse specialități. Curtea de Conturi maxim verifică hârtii și maxim dacă sunt întocmite corect cu respectarea legii. Aia e treaba lor și e foarte bine să facă aceste verificări. Ce te împiedică să respecți legea și să întocmești corect aceste documente? Cum să te temi de Curtea de Conturi legat de partea medicală?  (..) Primul criteriu a fost cel financiar și partea de orgoliu, pentru că s-a discutat și despre asta: «O să zică ăia că noi nu suntem în stare să tratăm». «Noi știm, noi putem, noi avem tot ce le trebuie». Aceiași poveste care se repetă din păcate și în zilele noastre uneori".

Regretul care va rămâne mereu

Alexandru Hogea ar fi trăit dacă ar fi fost transferat la timp? Nu doar zece ani mai târziu, ci în fiecare zi din viața Monicăi se repetă acest gând. 

,,Va rămâne un mare «dar dacă... ». Un motiv pentru care fac meseria asta de navigator este ca să fie cât mai puțini oameni care să rămână, și în situația în care nu învinge viața, cu mulți de «dar dacă...». Să eliminăm cât mai mult posibil aceste întrebări care rămân pentru totdeauna cu familiile celor care suferă. O să fie o întrebare pe care și eu, și familia lui Alexandru, mai ales ei, o să o purtăm pentru totdeauna cu noi. Dar dacă... Eu am rămas cu asta, că cel mai probabil s-ar fi putut să rămână în viață dacă era transferat la timp și dacă informațiile corecte ar fi ajuns la echipa medicală, măcar în al 12-lea ceas. La el a fost și transferul cu întârziere și au lipsit și informații vitale, care au condus la decizii eronate ale echipei medicale din Austria. Nu aveau toate datele, s-au raportat la date care nu corespundeau cu starea reală a pacientului. Au aflat cu întârziere, având în vedere că se luptau cu o infecție multirezistentă. Trebuiau să caute soluții, soluții care în alte țări s-au găsit tocmai pentru că au intuit lucruri. Vorbeam despre Belgia. Niciunul dintre pacienții transferați în Belgia la momentul Colectiv nu a murit. Bineînțeles că mă bucur că au supraviețuit. Bineînțeles că o să mă întreb toată viața ce s-ar fi întâmplat dacă Alexandru ar fi ajuns acolo și dacă în momentul transferului nu ar fi fost uitat în Spitalul Universitar și dacă nu ar fi uitat cineva să-i anunțe familia că nu va mai ajunge în Belgia. Nu că ar fi fost mai slab pregătiți medicii din Austria. Pur și simplu, așa s-au întâmplat lucrurile, ca în Belgia să aibă acest noroc de un medic care să intuiască și care să plătească pentru această intuiție salvatoare de vieți"

Recunoașterea infecțiilor nosocomile din România ar fi putut face, de asemenea, diferența. 

„Infecții sunt peste tot în lume. Nu e nimic jignitor în asta. Și ei au, dar nu le ascund și se comportă așa cum ar trebui să se comporte personalul medical: iau măsuri. Vorbesc despre asta, tocmai pentru că nu vine niciun doctor cu infecția cu nozocomiala în buzunar de acasă. Nu asta se întâmplă, motivul pentru care nu există argument logic pentru a ascunde astfel de informații. Acum 10 ani legislația să zicem că îi împingea să facă asta, era un criteriu de valoare pentru managerii de spitale aspectul legat de infecțiile nozocomiale. Nu mai este cazul. În 2016 au apărut normative care să nu-i mai împiedice să le ascundă. În continuare ne-a arătat istoria că facem același lucru, din nou cazul Lavinia Vlad. Ironic, același medic, Serge Jennes s-a trezit în situația de a fi acceptat un pacient cu câteva infecții comunicate în procedura de transfer, dar cu o surpriză mare, din nou aceeași situație”.

Zece ani mai târziu, cazul Lavinia

Lavinia Vlad, o mamă cu arsuri grave, a ajuns la spitalul din Belgia vara trecută, după  53 de zile de spitalizare în România, la spitalul Floreasca. 

„Transfer realizat la solicitarea familiei, nu la solicitarea statului, pentru că legislația din România a fost modificată în mandatul ministrului Sănătății Alexandru Rafila, astfel încât standardele să fie coborâte, astfel încât să se justifice autorizarea acelui centru. Prin coborârea acestor standarde, pacienții români cu arsură severă nu mai îndeplineau criteriile de transfer cu ușurință. Trebuiau să fie ocupate toate locurile din centrul de arși ca să mai poată ei pleca. Era loc liber, motiv pentru care, în ciuda suprafeței mari afectate și a prognosticului prost, sub 10% șanse de supraviețuire, Lavinia a rămas în România. (...)  53 de zile s-a chinuit sora ei și am fost navigatorul în aceste zile să obțină un transfer internațional". 

Pentru că spitalul nu își dădea acordul pentru transfer prin formularul european, a început o campanie de strângere de fonduri. 

„O campanie umanitară în care românii au oferit șansa asta Laviniei Vlad, s-au strâns peste 200.000 de euro în 36 de ore. Un preot, un polițist și un navigator medical au cerșit public împreună cu tatălui Alexandru Hogea, care și-a sărbătorit ziua de naștere așa, cerând bani pentru Lavinia Vlad, astfel încât ea să aibă șansa să ajungă în locul în care n-a ajuns fiul lui. Și la același medic la care ar fi trebuit să ajungă fiul lui. Lavinia trăiește și s-a întors în 22 octombrie în România.

Tatăl lui Alexandru Hogea a înființat o asociație, asociație care se numește ,, În numele lui Alexandru" și care îi duce povestea mai departe așa, oferind altora șansa pe care el nu a avut-o. Este extraordinar că nu statul în acești ani, ci rude ale celor care au plătit atunci cu viața, ajută pacienți și au contribuit la puțina legislație care protejează pacienții cu arsuri severe. Narcis Hogea, Eugen Iancu, Laurențiu Istrate, părinți care și-au pierdut copiii s-au luptat 10 ani pentru ca noi să avem o legislație care să ne protejeze. Supraviețuitori: Mihai Grecea, Alexandra Furnea, Bogdan Moleșag. Adrian Albu, care şi-a pierdut sora acolo şi a fost la rândul lui rănit. S-au luptat ani de zile şi au cunoscut toţi miniştrii Sănătăţii, mai puţin pe Alexandru Rafila. Irina Chelba, Jean Chelba, care a murit încercând să schimbe ceva după ce și-a pierdut fiul acolo.

E anormal să învățăm lecții pe moartea unor oameni și să uităm, lăsând povară asta de a ne proteja și pe noi, că oricând putem ajunge pacienți, unor oameni care au pierdut copii, frați acolo. N-ar trebui să fie ei cei care să facă asta pentru noi".

În Belgia, Lavinia a fost salvată, deși arsurile se întindeau pe 70% din corp, iar șansele de supraviețuire erau, în teorie, mici. 

Întrebări fără răspuns după 10 ani

La un deceniu după incendiu, o mulțime de întrebări rămân fără răspuns. Iar societatea, în continuare vulnerabilă. 

,,Zece ani mai târziu nu am clarificat încă ce s-a întâmplat atunci. Foarte mulți dintre ei nu au murit în accident, au ieșit în picioare din foc. Alexandru este unul dintre cei care au plecat în picioare de la Colectiv și care a murit. Noi nu știm încă ce s-a întâmplat cu ei, unde nu se putea mai mult și unde s-ar fi putut mai mult, dar nu au beneficiat de ajutorul medical corect.

Zece ani mai târziu să treneze încă legal și să nu existe niște răspunsuri transmite un mesaj care nu ne poate fi util nouă ca societate: <<dacă ai greșit, poți să greșești din nou, nu se va întâmpla nimic>>. Nu cred că cei care și-au pierdut apropiații atunci își doresc răzbunare. Niciunul dintre cei pe care îi cunosc nu a vorbit vreodată în acești zece ani despre răzbunare. Nu de acolo vine nevoia de adevăr. Cum nici de a mea nu vine de acolo. Ci din faptul că istoria pe care o uiți și pe care refuzi să o înțelegi se poate repeta și alți oameni pot plăti cu viața lor pentru ce nu am înțeles și nu am acceptat.

Este foarte important ce a făcut sora Laviniei Vlad, că a ieșit să vorbească despre modul în care a fost încălcată legea dreptului pacientului, despre modul în care au fost încălcate inclusiv normative la care supraviețuitorii Colectiv au contribuit. Este efectiv sfidare! Există norme la legea dreptului pacientului care explică foarte clar cine are dreptul să primească informații, în câte ore. 48 de ore, nu 30 de zile de la solicitare cum li se repetă constant pacienților care își cer documentele medicale și astăzi în spitalele noastre".

Lumina din întuneric

Tot zece ani mai târziu, sora lui Alexandru Hogea este studentă în primul an la Facultatea de Medicină.

,,Este modul ei de a continua o luptă și de a se poziționa în lupta asta. Ei nu au reproșat atunci ceva, repet, medicilor care au stat la capul lui Alexandru. Faptul că noi am putut să inițiem acele demersuri de transfer a avut la bază exact asta, colaborarea cu medicii care îl tratau pe Alexandru, nu cu managementul spitalului și cu instituțiile, abilitate să găsească soluții, respectiv Ministerul Sănătății. Ei au venit cu soluții, dar au venit cu soluții prea târziu".

Un ministru care recunoaște greșelile 

Tot zece ani mai târziu, există unități funcționale care tratează pacienții cu arsuri mici și medii. Și centre de mari arși în construcție. Cel de la Timișoara ar putea fi gata la începutul anului viitor. 

Pe lângă toate acestea, mai există o îmbunătățire, crede Monica. 

,,Chiar dacă legal vorbind ne-am dus în jos în ultimii ani, pentru că puțina legislație care proteja pacientul cu arsuri a fost decimată în mandatul Alexandru Rafila, actualul ministru al sănătății, Alexandru Rogobete, s-a poziționat totuși de partea adevărului. (..) Nu doar că nu a încercat să ascundă, a făcut un gest, omenește vorbind, extraordinar. Pe care nu l-au făcut cei care erau în poziții cheie acum 10 ani la Colectiv. Nu că ar fi schimbat ceva, nici legal, nici... Dar omenește ne-ar fi arătat că funcționează măcar partea de empatie, dacă nu și altele. Alexandru Rogobete s-a întâlnit cu sora Laviniei Vlad și nu-mi amintesc să fi spus măcar <<Bună ziua!>>, a spus direct: << Îmi cer scuze pentru toți cei care n-au făcut ce trebuia făcut pentru Lavinia la timp!>>. El nu greșise cu nimic.

(...)

Asta s-a schimbat. În sfârșit un ministru al Sănătății a făcut ce am așteptat - eu am așteptat, ca român, indiferent cât de implicată am fost sau nu în lupta celor de la Colectiv - să se uite cineva în ochii lor și să spună << Îmi pare rău. Atât am putut. A fost o situație de criză>>. Nu s-a întâmplat asta după Colectiv din informațiile mele. Eu n-am văzut niciodată, nu știu dacă ați văzut, (..)  pe cineva care să fi fost atunci în zilele Colectiv într-o poziție de demnitate publică care să-și fi cerut scuze acestor părinți. Ba chiar sunt niște informații chiar filmate, care ne arată inclusiv pe Narcis Hogea strigând după secretari de stat pe scările unei instituții în încercarea de a primi răspunsuri. Când un tată care și-a pierdut copilul de 19 ani strigă după tine, oprește-te și uită-te în ochii lui și spune-i atât: <<Atât am putut>>. Și el ar fi înțeles, la cum îl cunosc pe Narcis Hogea. Repet, nu e vorba de răzbunare.  (...) Recunoaște asta! Uitându-te în ochii lor. Nu încerca doar să fugi și să fii tot tu cel lezat că ți se cer explicații. Spune adevărul! Am văzut zece ani mai târziu că nu s-a întâmplat nimic dramatic, adică ministrul Sănătății în funcție, Alexandru Rogobete, nu a primit niciun fulger în cap, nu i-a căzut nimic de pe umeri în momentul în care și-a cerut scuze pentru ceva ce ni a greșit el". 

Ce mai avem de învățat

Un gest de normalitate, crede Monica Althamer, într-o Românie care mai are încă multe goluri de acoperit. 

,,Lavinia a plecat din Belgia cu un geamantan de scrisori și cadouri de la personalul medical. Cei de la Colectiv care s-au tratat în străinătate au povestit la fel: cât de mult au fost ajutați, dincolo de partea medicală, de umanitatea cu care au fost primiți, de sprijinul emoțional pe care l-au primit de la personalul medical. Nu știu ce ne lipsește nouă, dincolo de dotări, de nu putem să facem asta: să respectăm adevărul și să rămânem oameni. Dacă vorbim de autoprotecție în fața durerii, cred că toți cei care tratează pacienți cu arsuri severe pe planeta Pământ văd durere, cred că și în alte țări au nevoie să se protejeze, cred că și medicii români care nu-și ascund empatia au nevoie de protecție pentru durere. Că asta e veșnica scuză, lucrează cu suferință și de asta se abrutizează. E absolut ilogic! Poți să găsești sau ar trebui să poți să găsești alte modalități prin care să-ți gestionezi raportarea la suferință decât producând și mai multă suferință și ajungând să ții în teroare fizică și psihică.

(...)

Sentimentul ăsta de nicio speranță, de deznădejde nu l-am avut la Colectiv, l-am avut acum. Dacă după 10 ani suntem mai rău în atitudine degeaba facem clădiri. Dacă nu respectăm legislația și nu respectăm proceduri, protocoale, o să facem același lucru într-o foarte frumoasă clădire care, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va termina la sfârșitul anului acesta sau începutul anului viitor la Timișoara. Primul centru de arși".