Cod galben de ploi  şi inundaţii pentru Dobrogea, până sâmbătă la ora 20.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cod galben de ploi FOTO Adevărul

Meteorologii au emis o atenţionare de Cod galben de ploi pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, valabilă de vineri, de la ora 20.00, până sâmbătă, la ora 20.00. De asemenea, pentru cele două judeţe a fost emisă şi o avertizare de Cod galben de inundaţii.

Potrivit atenţionării, în intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse în regiunile din sud-estul ţării, iar în Dobrogea cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi local se vor cumula peste 50 - 70 de litri pe metru pătrat. 

Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze larafală de 60 - 65 de kilometri pe oră.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta local în sud-estul teritoriului şi în după-amiaza zilei de vineri, iar cantităţi de apă de peste 20 - 25  de litri pe metru pătrat se vor înregistra izolat şi în sudul Moldovei şi în estul Munteniei.

Cod galben de inundaţii pentru Dobrogea

Hidrologii au emis, vineri, o atenţionare de cod galben de inundaţii pentru râurile din Dobrogea, valabilă de vineri, de la ora 21.00, până sâmbătă, la ora 24.00.

Potrivit atenţionării, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 36 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pe râurile din judeţele Constanţa şi Tulcea.

Pe baza informaţiilor actuale, fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare sâmbătă, de la ora 9.00 la ora 21.00, pe unele râuri mici din nordul judeţului Tulcea şi din jumătatea de sud a judeţului Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul