Cod galben de ninsori viscolite şi precipitaţii mixte pentru 14 judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În primele zile ale anului a nins în aproape toată ţara, însă acum au venit ploile FOTO Adevărul

Specialiştii au emis, joi, o atenţionare de Cod galben de ninsori viscolite şi precipitaţii mixte, fiind vizate judeţele din estul ţării. De asemenea, trei judeţe au fost, până joi la prânz, sub Cod galben de ploi.

UPDATE Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de Cod galben de ninsori viscolite şi precipitaţii mixte valabilă în intervalul joi, ora 12.00 - vineri, ora 6.00.

Specialiştii precizează că în regiunile estice vântul va avea intensificări cu viteze de 60 - 70 de kilometri pe oră. În Moldova va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă de aproximativ 10 - 15 centimetri. 

În Dobrogea şi estul Munteniei ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, trecător viscolită în cursul nopţii. 

În restul ţării vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va mai depune polei.

Judeţele vizate de atenţionarea de Cod galben sunt Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi. Buzău, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani.

De asemenea, până la ora 12.00, judeţele Călăraşi, Constanţa şi Tulcea au fost sub Cod galben de ploi.

Recomandările poliţiştilor pentru şoferi

Poliţia Rutieră le recomandă şoferilor să-şi cureţe parbrizul, geamurile laterale şi luneta maşinii pentru o vizibilitate mai bună. De asemenea, aceştia trebuie să aibă în perfectă stare de funcţionare sistemul de climatizare şi ştergatoarele de parbriz. 

De asemenea, aceştia trebuie să adapteze viteza la condiţiile meteo şi de trafic, să circule cu viteză redusă, păstrând o distanţă corespunzătoare în mers, între autovehicule, şi să nu bruscheze comenzile maşinii, să nu blocheze traseele de deplasare a mijloacelor de transport public, în special calea de rulare a tramvaielor.

Aceştia sunt sfătuiţi să nu depăşească autovehiculele oprite, în coloană, la semafor şi să nu patrundă în intersecţie, dacă, din cauza aglomeraţiei nu o pot traversa. 

Mai mult, când partea carosabilă este acoperită cu zapadă, conducătorii auto au obligaţia să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de kilometri pe oră în localităţi sau 50 de kilometri pe oră în afara acestora.

Şoferii trebuie să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să-şi pregătească autovehiculul pentru călătorie (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip, etc.).

Anvelopele de iarnă, obligatorii

Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone, trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

„Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, valoarea unui punct amendă fiind de 105 lei. În afară de sancţionarea cu amendă, va fi reţinut certificatul de înmatriculare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie”, spun poliţiştii.

Anvelopele de iarnă nu se aseamănă cu cele de vară, deoarece au un profil lamelar special, pentru a asigura o aderenţă sporită, pentru toate tipurile de drum, în condiţii de iarnă (îndeosebi, drumurile acoperite cu apă, mâzgă, noroi, zăpadă sau gheaţă). 

Cauciucul benzii de rulare al anvelopelor de iarnă rămâne moale şi flexibil, chiar şi la temperaturi scăzute, având astfel o aderenţă mai bună şi distanţe de frânare, mai scurte, pe suprafeţe alunecoase, înzăpezite sau îngheţate. 

Elementele profilelor anvelopelor de iarnă sunt optimizate pentru a dispersa mai bine, mâzga şi apa. Acest tip de anvelope au şanţuri speciale şi caneluri tridimensionale, adaptate carosabilelor umede, din timpul iernii.

Anvelope de iarnă acceptate de legislaţia românească şi europeană sunt cele inscripţionate pe lateral, cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”. Iniţialele M şi S vin de la cuvintele mud (noroi) şi snow (zăpadă).

Anvelopele „all seasons” pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de iarnă („M+S”, „M.S.”, „MS”, „M/S” sau „M&S”).

Recomandări pentru pietoni

Pietonii sunt obligaţi să circule numai pe trotuare, iar dacă vor să traverseze trebuie să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani