CNAS: Medicamentele fără interferon, pentru hepatita C, plătite doar dacă pacientul se vindecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Medicamentele fără interferon, folosite în hepatita C, vor fi plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), doar dacă pacientul inclus în tratament se vindecă, a declarat, miercuri, preşedintele CNAS, Vasiel Ciurchea.

Poducătorii de medicamente şi CNAS vor încheia contracte cost-volum, în cadrul cărora se va ţine seama de numărul de pacienţi trataţi cu medicamentul supus negocierii, dar şi de rezultatul obţinut în urma tratamentului.

Producătorii de medicamente vor suporta integral valoarea consumului aferentă pacienţilor pentru care nu a fost înregistrat un rezultat medical.

De exemplu, în cazul medicamantelor interferon free, folosite în tratamentul hepatitei C, dacă pacientul inclus în tratament nu se vindecă, statul nu va deconta preţul tratamentului. În caz contrar, în termen de 60 de zile de la validarea facturilor, medicamentul va fi decontat.

Studiile clinice arată că rata de vindecare a hepatitei C cu interferon free este de peste 90 la sută, a menţionat Ciurchea.

Preşedintele CNAS a mai spus că în luna mai va fi semnat contractul cost-volum pentru tratamentul hepatitei, însă acest lucru nu înseamnă că pacienţii vor beneficia de tratament imediat după semnarea acordului.

El a precizat că, înainte de a-i fi administrat un tratament, bolnavul va fi investigat la acel moment şi nu se va accepta un dosar medical vechi de un an.

Ciurchea a mai spus că ar fi interesat ca toate medicamentele care intră condiţionat pe lista de compensate şi gratuite din programele naţionale să facă obiectul contractelor cost-volum pentru a putea "cuantifica foarte bine şi preţul şi numărul de pacienţi şi eficacitatea".

Sunt considerate contracte cost-volum contracte în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă se angajează să furnizeze gratuit un număr determinat de unităţi, pentru un număr determinat de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp, în condiţii specifice; conactele în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă se angajează să furnizeze medicamentul inclus în Listă cu un anumit preţ negociat, pentru o anumită categorie de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model