Circa 16.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Câţi români au primit ambele doze până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că un număr de 15.997 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 11.170 cu prima doză.

Potrivit sursei citate, în acelaşi interval, au fost raportate cinci reacţii adverse: trei la vaccinul Pfizer şi două la cel de la Johnson & Johnson. Alte 61 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Numărul total al persoanelor vaccinate de la debutul campaniei a ajuns la 4.918.657, din care 4.762.837 cu schema completă, a transmis CNCAV pe Facebook..

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a transmis că numărul cazurilor de COVID-19 a fost în creştere în ultimele două săptămâni. El avertizează că numărul infectărilor zilnice ar putea fi mai mare de 1.500 la jumătatea lunii septembrie, în cazul în care oamenii vor refuza să se vaccineze.

Acesta a precizat că sunt judeţe care au rata de imunizare mai mare de 60%, precum Municipiul Bucureşti, dar că, cu toate acestea, există în continuare o populaţie vulnerabilă nevaccinată care este expusă unui risc de îmbolnăviri.

El a adăugat că riscul cel mai mare de îmbolnăvire, inclusiv cu varianta Delta, există la persoanele care nu sunt imunizate, însă, momentan, nu se ia în calcul o a treia doză de vaccin, deoarece nu sunt destule date despre acest lucru.

Citeşte şi: Valeriu Gheorghiţă: În toamnă am putea ajunge la 1.500 de noi cazuri de COVID-19 pe zi

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”